23,78% – rata finală de promovare în sesiunea de toamnă a bacalaureatului

bacalaureat6.jpgRata finală de promovare în sesiunea de toamnă a bacalaureatului este, după soluționarea contestațiilor, de 23,78%, superioară cu 1,51% celei centralizate înainte de contestații și cu 2,28% mai mare decât cea înregistrată în sesiunea similară din 2013 – 21,5%.

Potrivit unui comunicat remis joi, Ministerul Educației Naționale (MEN) a centralizat rezultatele finale, după contestații, înregistrate în cadrul sesiunii august + septembrie a examenului de bacalaureat 2014.

“În cifre absolute, dintre cei 52.399 de candidați care s-au prezentat la examene, 12.458 au promovat Bacalaureatul. Din totalul celor respinși, 248 reprezintă absolvenți eliminați pentru fraudă, iar 9.127 sunt absolvenți cu medii pe segmentul 5,00 – 5,99. Menționăm că pentru a promova examenul de Bacalaureat, media finală trebuie să fie minimum 6. Cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 6,00 – 6,99, respectiv 10.812”, precizează MEN. AGERPRES