Concluzii valoroase la prima ediţie a Conferinţei naţionale cu participare internaţională organizată de Facultatea de Drept a Universităţii “Danubius”

danubius_cetatenie1.jpgDezbaterile ocazionate în cadrul acestei conferinţe, eveniment care a avut loc pe 12 decembrie, la Universitatea “Danubius” din Galaţi, au constituit un prilej deosebit pentru studenţi dar şi pentru invitaţii speciali de a aborda o serie de probleme contemporane de maximă importanţă care gravitează în jurul acestui subiect.

În deschiderea conferinţei, după mesajul de bun-venit adresat de către amfitrionii evenimentului, Conf. univ. dr. Andy Puşcă, Rector al Universităţii “Danubius” şi Prof. univ. dr. Vasilica Negruţ, Decan al Facultăţii de Drept din cadrul acestei universităţi, au fost prezentate aspectele legislative naţionale şi internaţionale privind cetăţenia – Lect. univ. dr. Iulian Savenco.

Discuţiile au continuat cu abordarea instituţiei cetăţeniei române din multiple perspective de interes în special pentru studenţii Universităţii de Stat “B.P.Hasdeu” din Cahul, Republica Moldova.

Intervenţiile invitaţilor speciali, Lect. univ. dr. Oxana Ciudin – Universitatea de Stat “B.P.Hasdeu” din Cahul, Republica Moldova, Asist. univ. drd. Andrei Tinu, Vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Artur Nebunu, Director al Centrului de Consultanţă Ecologică din Cahul, Mihai Răzvan Sturzu, Deputat în Parlamentul României, Conf. univ. dr Anişoara Popa – Universitatea “Danubius” din Galaţi şi Conf. univ. dr. Mirela Arsith – Decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii “Danubius” din Galaţi, au adus în lumina dezbaterilor teme referitoare la cetăţenie sub aspectul păstrării identităţii cultural-lingvistice pentru românii din Timoc, Transcarpatia, Voivodina, nevoii unei politici de acordare preferenţială a cetăţeniei pe criterii istorice şi, nu în ultimul rând, a fost discutată procedura birocratică de obţinere a cetăţeniei române.

Dreptul la Internet, dreptul de a ne fi respectate drepturile, dreptul la dezvoltare continuă, sunt câteva dintre noile drepturi fundamentale propuse de către studenţii participanţi care au intrat repede în jocul experimental propus de către deputatul Mihai Răzvan Sturzu, un joc pe care am putea să îl denumim Drepturi fundamentale în era Internetului.

Au luat cuvântul la acest eveniment şi studenţii celor două universităţi gălăţene precum şi studenţii din Republica Moldova, principalele concluzii ale Conferinţei propunând adoptarea unor soluţii pentru următoarele aspecte referitoare la cetăţenie:

– modificarea legislaţiei în sensul acordării de îndată a dreptului la vot al persoanelor care dobândesc cetăţenia română – Artur Nebunu, Director al Centrului de Consultanţă Ecologică din Cahul

– introducerea criteriului ereditar în acordarea cetăţeniei, după exemplul Irlandei sau Germaniei – Studenta Andra Mihaela Costache, Universitatea Danubius din Galaţi

– examene mai serioase pentru dobândirea cetăţeniei române.

“Ca rezultat al discuţiilor de astăzi, m-aş bucura să publicăm undeva propunerile noastre. Totul pleacă de la o idee!”, a declarat Conf. univ. dr. Andy Puşcă, Rector al Universităţii “Danubius” din Galaţi.

danubius_cetatenie2.jpg