Sesiunea specială a Bacalaureatului – în perioada 16 – 29 mai

bacalaureat7.jpgSesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru elevii din loturile naţionale care participă la competiţiile internaţionale va avea loc între 16 – 29 mai, potrivit unei note publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei.

“Pentru asigurarea participării elevilor din clasele a XII-a/a XIII-a la loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale şi la competiţiile internaţionale 2015, propunem spre aprobare organizarea unei sesiuni speciale de Bacalaureat, în perioada 16 mai – 29 mai 2015”, se arată în notă.
Absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la prima sesiune ordinară a examenului de Bacalaureat între 25 – 29 mai şi vor încheia cursurile pe 29 mai.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se va face între 8 – 10 iunie, iar absolvenţii de liceu aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă între 10 – 12 iunie.
Evaluarea competenţelor digitale va avea loc între 15 – 19 iunie, iar proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională între 22 – 26 iunie.

Prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, va fi susţinută în 29 iunie, proba la limba şi literatura maternă în 30 iunie, proba obligatorie a profilului – 1 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării în 3 iulie.

Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12,00, şi tot în aceeaşi zi se vor putea depune contestaţiile până la ora 16,00.

Rezolvarea contestaţiilor se va face între 7 – 9 iulie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate pe 10 iulie. AGERPRES