Consiliul Naţional Dolj al Elevilor are o nouă conducere

Horia Oniţă din Oradea este, începând de marţi, noul preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, fiind ales în această funcţie în cadrul adunării generale care a avut loc la Craiova.

Horia Oniţă a afirmat că în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor va milita pentru funcţionarea optimă a consiliilor judeţene ale elevilor, pentru o mai bună informare a elevilor asupra drepturilor lor, precum şi pentru elaborarea unui statut al elevului aşa cum prevede Legea educaţiei naţionale.

“Sunt multe probleme pentru care trebuie găsite soluţii, cum ar fi lipsa de informare a elevilor asupra drepturilor lor, abuzurile în şcoli, bursele mici, dotările necorespunzăptoare din unităţile de învăţământ. Trebuie să mă asigur în primul rând că funcţionează bine consiliile judeţene ale elevilor şi că elevii din aceste structuri ale noastre sunt reprezentanţi. Sunt şi purtătorul de cuvânt al elevilor, iar ca preşedinte voi conduce Consiliul Naţional pentru atingerea obiectivelor propuse. Vrem să elaborăm un statut al elevului, precum spune şi art.80 alin 2 din Legea educaţiei naţionale, care să fie un document de sine stătător prin care să se vadă care sunt drepturile şi îndatoririle elevului din România’, a spus noul preşedinte al CNE.

Eduard Mititelu, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din Botoşani, care şi-a încheiat mandatul de preşedinte al CNE, funcţie pe care a îndeplinit-o în 2014, a afirmat că a fost un an greu, în care CNE a avut multe obstacole în condiţiile în care educaţia are nevoie de o finanţare mai mare. ‘Am reuşit să analizăm sistemul de învăţământ, să restabilim aşteptările pentru anul acesta, să discutăm cu factorii decidenţi despre cum ar putea fi îmbunătăţit şi a găsi soluţii. Pentru educaţie este nevoie de o finanţare mai mare, chiar din partea comunităţii locale, pentru că şcoala aparţine comunităţii locale. Este necesar ca pentru şcoli să se asigure sume optime pentru realizarea unei educaţii de calitate chiar şi stabilirea unui standard pentru finanţare şi stabilirea în consiliile locale”, a spus Eduard Mititelu.
Albert Craiu, reprezentant al Ministerului Educaţiei, a afirmat că CNE este organul consultativ principal al elevilor pentru ministerul de resort, pentru că elevii sunt principalii beneficiari ai sistemului de învăţământ. “Din punctul nostru de vedere au toată susţinerea, le suntem alături şi abia aşteptăm să vedem ce proiecte de viitor au”, a spus Craiu.

Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a reafirmat sprijinul pe care administraţia din Dolj îl oferă sistemului educaţional prin recompensarea tinerilor capabili de performanţă din învăţământul preuniversitar.

‘Între CJ Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean există o colaborare foarte fructuoasă, care se întinde deja pe o perioadă de un deceniu. În fiecare an, instituţia noastră, din bugetul pe care îl are la dispoziţie, alocă importante sume de bani pentru premierea elevilor cu performanţe la învăţătură. Şi în anul şcolar precedent, 2013-2014, Doljul a avut aproape 90 de elevi care au obţinut premii la olimpiadele la care au participat, fie pe plan naţional, fie pe plan internaţional. De asemenea, judeţul nostru se poate lăuda şi cu elevii sportivi care au ocupat locuri fruntaşe în competiţiile în care s-au înscris. Este un real privilegiu să fim alături de şcoala doljeană, cu atât mai mult cu cât rezultatele pe care aceasta le înregistrează fac cinste judeţului nostru. Mărturie stau reuşitele din ultimul an şcolar, când Doljul s-a situat al doilea din ţară ca număr de medii de 10 la examenul de Bacalaureat’, a declarat Ion Prioteasa. AGERPRES