Doina Pană: “Profesorii care nu au acţionat statul în judecată ar putea primi şi ei drepturile salariale neacordate”

pana_doina.jpgDeputatul Partidului Social Democrat Doina Pană, membru al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că profesorii care au avut veniturile reduse în timpul guvernării Boc, dar nu au acţionat statul în judecată, ar putea să îşi primească banii înapoi, la fel ca cei care au obţinut sentinţe favorabile.

Problema a fost discutată în această săptămână în Comisia de învăţământ, în urma unei iniţiative a unui grup de parlamentari PSD, şi a primit aviz favorabil. “Vreau să dau o veste bună pentru colegii mei profesori. S-a votat ca şi cei care nu au dat în judecată statul român pentru neaplicarea legii să primească acele drepturi şi nu numai cei care au sentinţe. Nu este nici comisie decizională, nici raportoare, comisiile de muncă şi cea juridică vor fi raportoare, dar avizul de la Comisia de învăţământ este foarte important şi a fost favorabil”, a spus Doina Pană.

Potrivit deputatului PSD de Bistriţa-Năsăud, această măsura ar fi una de “echitate”, având în vedere că este posibil ca unele cadre didactice să nu se fi îndreptat în instanţă împotriva statului român pentru că nu erau membri de sindicat sau nu au avut banii necesari pentru un astfel de demers. Întrebată despre sumele care ar trebui să le fie returnate profesorilor, Doina Pană a spus că nu cunoaşte la cât se ridică acestea, calculul urmând să fie făcut în Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor. AGERPRES