Şase candidaţi pentru ocuparea funcţiilor de inspectori generali adjuncţi şi director al Casei Corpului Didactic Mehedinţi

Trei cadre didactice şi-au depus dosarele pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar adjunct la nivelul judeţului, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Cristinel Degeratu.

Potrivit sursei citate, duminică a expirat data limită de depunere a dosarelor şi pentru înscrierea la concursul ce se va organiza în perioada 20 aprilie-29 mai la Ministerul Educaţiei şi pentru funcţia de director al Casei Corpului Didactic, pentru care au intrat în competiţie tot trei concurenţi.

“Consider că decizia desfăşurării concursurilor este deosebit de eficientă, întrucât portofoliile respective erau ocupate cu delegaţie”, a precizat Degeratu. În context, el a arătat că pentru funcţiile de inspectori şcolari adjuncţi s-au înscris Simona Tatomir şi Ion Tufiş, care o deţin deja provizoriu, şi Ionel Marian Butuşină, cel care a candidat şi la funcţia de inspector şef al ISJ Mehedinţi. “Pentru evaluarea de ocupare a postului de şef al Casei Corpului Didactic Mehedinţi s-a înscris actualul director – Veronica Nicolae, Alin Ion Tomoescu şi Grigore Georgi, ultimii profesori la două licee din Drobeta Turnu Severin. AGERPRES