Ministrul Sorin Câmpeanu propune conducerii UMF posibilitatea preluării Institutului Cantacuzino

campeanu_sorin1.jpgMinistrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Câmpeanu, a transmis săptămâna trecută o scrisoare rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, Ioanel Sinescu, în care-şi exprimă disponibilitatea de a identifica împreună soluţii în vederea deblocării situaţiei existente la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie “Cantacuzino”. În acest sens, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a propus rectorului Ioanel Sinescu analizarea posibilităţii de a prelua coordonarea acestui institut.

“Având în vedere competenţa, expertiza, precum şi interesul manifestat în ultima perioadă de către reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti, faţă de situaţia Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie ‘Cantacuzino’, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a analiza posibilitatea că universitatea pe care o conduceţi să preia coordonarea acestui institut”, se precizează în documentul remis conducerii UMF “Carol Davila”.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, propunerea demnitarului ţine cont de faptul că UMF “Carol Davila” “beneficiază de cei mai buni specialişti în domeniul de activitate al institutului, cadre didactice universitare cu recunoaştere internaţională, dar şi de persoane cu experienţă şi rezultate remarcabile în ceea ce priveşte managementul unităţilor şi instituţiilor din domeniul medical”.
“Aceasta, dar şi interesul manifestat de reprezentanţii universităţii faţă de viitorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie ‘Cantacuzino’ fac din UMF ‘Carol Davila’ ‘cea mai potrivită instituţie pentru a prelua şi eficientiza activitatea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie ‘Cantacuzino'”, se arată în scrisoare.
Institutul de Seruri şi Vaccinuri “Dr. Ion Cantacuzino” a fost înfiinţat prin legea publicată în MO în 1921 şi promulgată de regele Ferdinand la 13 iulie 1922 cu Decretul No. 3068. Regia autonomă “Institutul Cantacuzino” a fost fondată prin Decizia Guvernului Nr. 1247 din 4 decembrie 1990, bazată pe Legea Nr. 15/ 1990 privitoare la reorganizarea întreprinderilor de stat în regii autonome şi societăţi comerciale.
Institutul Cantacuzino a fost reorganizat în institut public în regim extrabugetar prin HG 133 din 30/03/1994. Institutul “Cantacuzino”, care era în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei prin HG 1563/2008, a trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale prin HG 844 /2014.
Prin intermediul programelor publice de cercetare-dezvoltare şi inovare coordonate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a susţinut finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare desfăşurate de Institutul “Cantacuzino”, în perioada 2009-2014.

În comunicatul ministerului se precizează că, urmare a gestionării deficitare a resurselor, anul 2015 a găsit Institutul “Cantacuzino” cu datorii de 5 milioane de euro, 500 de angajaţi din cei 1.600 câţi erau în 1989 şi niciun vaccin pe linia de fabricaţie. De asemenea, subliniază sursa citată, inventarul produselor pe care Institutul “Cantacuzino” nu le mai fabrică din cauza licenţelor pierdute în 2011 cuprinde 9 vaccinuri, 6 seruri terapeutice, 7 seruri imunomodulatoare (ex. Polidin, Cantastim) şi un ser antigen pentru IDR. AGERPRES