UVVG organizează simpozionul naţional “Academician Nicolae Cajal- fondatorul imunologiei moderne din România”

Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad organizează, luni, începând cu ora 10.00, Simpozionul Naţional “Academician Nicolae Cajal – Fondatorul imunologiei moderne din România”, evenimentul fiind găzduit de Sinagoga Neologă a municipiului Arad, informează prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul universităţii.

”Au confirmat participarea la simpozion numeroase personalităţi, dintre care îi amintim pe IPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, Cosmin Pribac, prefect al Aradului, prof. univ. dr. Aurel Ardelean- preşedintele Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’, Irina Sanda Marin- Cajal – preşedintele Fundaţiei ‘Academician Nicolae Cajal’, subsecretar de Stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; prof. univ. dr. Liana Moş, decanul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul UVVG; prof univ dr Marius Grec – decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul UVVG; Ing. Ionel Schlesinger – preşedintele Comunităţii Evreilor din Arad”, a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG.

În cadrul simpozionului vor prezenta lucrări, între alţii, prof univ dr Lucian Negruţiu, care va vorbi despre “Imunosenescenţa şi fenomenul de ‘aging’ la persoanele seropozitive HIV”; şef de lucrări dr Camelia Ciacli, care va vorbi despre “Mecanisme imunologice implicate în artrita psoriazică”; asist.univ. dr. Teodora Marti, care va vorbi despre “Infecţia cu Helicobacter Pylori – o patologie de actualitate”. “La finalul simpozionului, în faţa Sinagogii Ortodoxe a municipiului Arad, va avea loc ceremonia de de dezvelire a bustului academicianului Nicolae Cajal, ceremonia fiind programată pentru ora 13.00”, a adăugat prof univ dr Coralia Adina Cotoraci.

Academicianul Nicolae Cajal (1919-2004) a fost membru titular al Academiei Române şi, de asemenea, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Încă din timpul studiilor universitare, Nicolae Cajal a fost atras de domeniul microbiologiei, lucrând ca intern în laboratoare de spital. Din 1944 a lucrat în laboratoarele Catedrei de Bacteriologie, iar din anul 1945, în cele ale Catedrei de Inframicrobiologie (Virusologie) ale Facultăţii de Medicină ‘Carol Davilla’ din Bucureşti. S-a format ca specialist microbiolog şi virusolog sub conducerea prof. univ. dr. Ştefan S. Nicolau, savant cu contribuţii numeroase în domeniu. AGERPRES