O echipă a Universităţii Valahia a câştigat locul întâi la Concursul mondial de microrobotică

O echipă de tineri cercetători şi studenţi români ai Universităţii Valahia din Târgovişte a obţinut locul întâi în finala concursului de microrobotică organizat în cadrul celei mai mari conferinţe internaţionale de Robotică şi Automatică, ICRA2015, desfăşurată în acest an la Seattle, se arată într-un comunicat al Universităţii Valahia. Participarea echipei de la Universitatea Valahia din Târgovişte a constat în realizarea unui dispozitiv microrobotic de 220 micrometri, adică mai puţin de un sfert de milimetru.

”Probele de concurs au constat în: control automat (parcurgerea unor traiectorii de tip cerc, triunghi şi dreptunghi în mod automat – fără intervenţie umană – cu o precizie extrem de ridicată), micro-asamblare (introducerea unor micro-componente de geometrie triunghiulară într-un micro-canal de dimensiune sub-milimetrică, dimensiunile triunghiurilor sunt de 0.200 x 0.350 milimetri – proba urmăreşte operarea în canalele sangvine şi alte operaţii de chirurgie minim invazivă specifice viitorului), soluţii inovatoare (evidenţierea noutăţii şi utilităţii ansamblului format din microrobot şi sistemul de comandă şi control al microrobotului)”, se arată în comunicatul Universităţii Valahia Târgovişte.
Conform sursei citate, realizarea ansamblului, precum şi deplasarea echipei la concurs a fost finanţată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării Dezvoltării şi Inovării- UEFISCDI şi prin aportul sponsorului Advanced Technology Systems.

Echipa Universităţii Valahia din Târgovişte a fost formată din: conferenţiarul Alexandru Ioan Ivan, lectorul Florin Dragomir, doctorandul Valentin Gurgu şi studentul în anul IV Nicolae Rădulescu.
Competiţia de la Seattle a fost dedicată roboticii de precizie la scară micrometrică şi a reunit universităţi şi centre de cercetare din întreaga lume.

Concursul are ca perioadă de derulare perioada 26-30 mai 2015, are loc la Washington State Convention Center din Seattle, USA şi a fost organizat în cadrul ICRA 2015 (Internaţional Conference Robotics and Automation), cel mai mare eveniment anual din domeniul roboticii, care a reunit 2700 de participanţi. Manifestarea s-a desfăşurat sub egida institutului IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) şi a Societăţii de micro şi nanorobotică (RAS-MNRA).

Obiectivele acestui concurs de microrobotică au constat în dezvoltarea de soluţii inovative la scară mică, dedicate viitoarelor aplicaţii biomedicale şi nanotehnologiilor. Aplicaţiile vizează domeniul biomedical cum ar fi manipularea şi sortarea de celule, chirurgia minim invazivă, sau asamblarea de structuri la scară nanometrică şi micrometrică. AGERPRES