Caraş-Severin: peste 430 de dascăli vor încerca să se titularizeze în acest an

titularizare_1.jpgLa examenul de titularizare din judeţul Caraş-Severin s-au înscris, în acest an, 436 de candidaţi, care vor susţine examenul pe data de 15 iulie. “Un examen promovat înseamnă o notă de peste cinci, dar dacă vorbim de încheierea de contracte pe perioadă nedeterminată, acest lucru înseamnă titularizare. În acest caz, candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, şi anume să aibă examenul de definitivat promovat, deci să aibă definitivatul în învăţământ, să obţină o notă, la proba scrisă, de peste şapte, şi, în acelaşi timp, să opteze pentru un post care are viabilitate mai mare de patru ani. Colegii care obţin note sub şapte pot lucra în învăţământ, dar cu statut de suplinitor, pentru posturile care sunt scoase în aplicaţie”, a declarat prof. Ion Moatăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Probele scrise se vor desfăşura în trei centre din Reşita. Unul este la Liceul Teoretic Diaconovici – Tietz, pentru disciplinele: învăţător-institutor pentru învăţământul primar, profesor pentru învăţământ primar, educator-institutor şi profesor pentru învăţământ preşcolar, consiliere psiho-pedagogică pentru învăţământul special şi profesor-documentarist. Cel de-al doilea centru a fost stabilit la Colegiul Traian Lalescu, unde se vor susţine probele scrise la disciplinele om şi societate, iar cel de-al treilea centru, va fi la Colegiul Tehnic, la disciplinele: tehnologii, activităţi extra-curriculare, educaţie fizică şi sport, arte, limbă şi comunicare şi limbile materne. AGERPRES