În Thailanda, liderii universităților din întreaga lume au propus soluții pentru problemele fără pașaport ale educației superioare

danubius_thailanda1.jpgConferința Asociației Universităților din Asia și din Pacific (AUAP) a avut loc în perioada 24-30 iulie la Universitatea internațională Tehnologică Suranaree din orașul Nakhon Ratchasima, Thailanda. Universitățile din întreaga lume trebuie să se implice, prin colaborare, pentru a găsi soluții: absolvenți pregătiți pentru lumea reală, programe de studii care să asigure angajabilitatea, acceptanță comună a antreprenoriatului, valori universale pentru educație și acreditare internațională.

Aceasta se pare că este rețeta după care funcționează sistemul asiatic al educației superioare de stat sau private, sistem al cărui punct forte constă în promovarea unei bune colaborări cu toate universitățile din lume. Totodată a fost și sloganul întâlnirii extraordinare a evenimentului ”2 în 1” care a avut loc în Thailanda, în perioada 24- 30 iulie. Este vorba despre două aniversări ale educației superioare internaționale, aniversări al căror element comun de rezistență a fost Asociația Universităților din Asia și din Pacific (AUAP): celebrarea a 20 de ani de existență a AUAP și aniversarea a 25 de ani de la înființarea uneia dntre cele mai puternice universități din Thailanda, Universitatea internațională Tehnologică Suranaree din orașul Nakhon Ratchasima.

Evenimentul a fost deschis de către actualul Președinte al AUAP, Prof. dr. Shawn S. Chen, un prieten vechi al Universității ”Danubius”, Fondator al Universității internaționale Sias din China. Domnia sa a primit, pe data de 28 mai, Titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea ”Danubius” cu ocazia Conferinței internaționale Integrarea Europeană: Realități și Perspective.

Universitatea ”Danubius”, universitatea care și-a asumat rolul de punte între SUA și partenerii spirituali din Asia, a devenit membru al acestei asociații internaționale în urmă cu 3 ani. Probabil nu sunt puțini cei care nu înțeleg sensul implicării unei universități dintr-un stat european într-o asemenea asociație. Dar calitatea de membru al AUAP a Universității ”Danubius” este foarte bine definită și perfect justificată de provocările inepuizabile ale globalizării care diluează, încet dar sigur, hotarele de orice fel: de limbă, de cultură, de tradiții, de religie etc. Universitatea ”Danubius”a înțeles demult faptul că, pe acest fundal, al globalizării, trebuie să adopte strategia educației superioare internaționalizate în foarte strânsă legătură cu spiritul antreprenorial .

”Trebuie să înțelegem faptul că nu este vorba despre câștig sau pierdere, ci despre a învăța unii de la alții. Avem alături de noi universități partenere care nu sunt din Asia dar au o influență acum și în viitor. Prezența Universității ”Danubius” aici, astăzi, este foarte importantă pentru noi. Conștientizăm faptul că standardele globale ale învățământului superior trebuie să își găsească aplicabilitatea locală.” a declarat Dr. Pornchai Mongkhonvanit, Rectorul Universității SIAM, Bangkok, Thailanda, cu ocazia unuia dintre cele mai importante momente ale Conferinței AUAP – Forumul de dezbateri ale Rectorilor și Directorilor de Colegii.

În esență, discursul Conf. univ. dr. Andy Pușcă, Rector al Universității ”Danubius” din Galați, a subliniat, după o scurtă trecere în revistă a ceea ce înseamnă învățământul superior european, necesitatea universităților de a fi conectate la lume precum și de a nu face rabat, sub nicio formă, de la calitate. De asemenea, Rectorul Universității ”Danubius” a adus în centrul intervenției sale una dintre cele mai ardente priorități ale universităților internaționale: profilul antreprenorial al unei universități. Este unul dintre subiectele care deține încă loc de cinste în agenda preocupărilor liderilor educației din întreaga lume. ”Putem vorbi luni, ani, despre universitatea antreprenorială. Nu va fi suficient. Fiecare universitate va îmbrățișa propriul model care trebuie să aibă leadership, management. O abordare de business în universitate înseamnă succes!”

danubius_thailanda2.jpg

Ceremonia de semnare a parteneriatelor între sute de universități și colegii din întreaga lume a constituit un moment solemn al Conferinței AUAP. Universitatea ”Danubius” a semnat, cu această ocazie, un nou parteneriat cu Universitatea Surabaya din Indonezia, parteneriat care completează lista internațională a colaborărilor Universității Danubius cu cele mai puternice universități din lume în vederea jucării unui rol activ pentru dezvoltarea educației superioare mondiale.

La Conferința AUAP, prin intervențiile celor peste 88 de lideri ai educației din întreaga lume, s- a urmărit să se răspundă întrebarea: Ce poate face sistemul de învățământ pentru a pregăti generațiile viitoare pentru ceea ce urmează la nivel global?

Problemele educației superioare sunt, în mare parte, aceleași, indiferent de zona geografică. Universitățile și scoala, în general, primesc avertizarea serioasă de a fi pegătite, de a obține acreditare internațională, de a se asigura că își pregătesc studenții pentru lumea reală prin exploatarea constructivă a talentelor și prin a da acea valoare studenților de care vor avea nevoie angajatorii. De aceea, pentru a răspunde provocărilor competiției globale, trebuie stabilite și respectate valori universale pentru învățământul superior, antreprenoriatul trebuie să primească o acceptanță comună iar universitățile trebuie să dezvolte programe de studii care să garanteze angajabilitatea.

danubius_thailanda3.jpg