Elevii de la Liceul de Artă din Deva au primit un microbuz cu care se pot deplasa la concursuri

Elevii de la Liceul de Artă “Sigismund Toduţă” din Deva au la dispoziţie, începând de marţi, un microbuz de 16 locuri, pentru a se putea deplasa la diferite concursuri şi expoziţii în afara oraşului. Autovehiculul a costat 109.000 lei şi a fost cumpărat de Guvernul României, la solicitarea autorităţilor locale.

“Este important ca elevii acestui liceu să aibă la dispoziţie un mijloc de transport cu care să se poată prezenta la diverse festivaluri sau concursuri. Sunt elevi talentaţi, foarte buni, care au obţinut multe premii şi diplome. În zilele următoare, vom solicita Guvernului să aloce municipiului Deva şi două autocare: unul pentru elevii de la Liceul de Artă, iar celălalt pentru copiii de la Colegiul Naţional Sportiv ‘Cetate’ Deva, pentru ca elevii să poată ajunge la concursuri”, a declarat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean. Primarul a mai spus că microbuzul atribuit Liceului de Artă va fi folosit şi pentru transportul elevilor care vin la şcoală din satele învecinate municipiului Deva.

Un alt microbuz destinat deplasării copiilor la concursuri a fost repartizat Colegiului Naţional Sportiv “Cetate” Deva în luna iunie, autovehiculul fiind achiziţionat de Guvern şi repartizat Primăriei Deva. AGERPRES