Sorin Cîmpeanu: “Termenul până la care cadrele universitare trebuiau să obţină doctoratul va fi prorogat cu un an”

campeanu_sorin3.jpgMinistrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, la Arad, că în şedinţa de miercuri a Guvernului ar urma să se adopte o nouă prorogare, până la data de 30 octombrie 2016, a termenului până la care cadrele didactice din învăţământul universitar erau obligate să obţină titlul de doctor, în caz contrar trebuind să părăsească sistemul.

Conform ministrului, în anul 2010, 66% din cadrele didactice din învăţământul universitar avea titlul de doctor, procent care a crescut, la începutul anului, la 80%. “La începutul anului 2015, în luna ianuarie, aveau titlul de doctor 80 % dintre cadrele didactice titulare,(…) 4.600 de colegi tineri erau fără titlu de doctor. Am prorogat aplicarea reglementării care vizează scoaterea din sistem a colegilor cadre didactice titulare fără diploma de doctor, de la 11 februarie 2015 – o dată arbitrară care nu făcea decât să puncteze patru ani de la data intrării în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale – până la 30 septembrie a.c.”, a precizat Cîmpeanu.

Acesta a afirmat că a considerat “injust” ca aceşti colegi, care au început anul şcolar 2014 – 2015 în condiţii de egalitate, să nu îşi poată duce la bun sfârşit procesul didactic. “Pe de altă parte, trebuie spus că ieşirea din sistem a unui număr de circa 3000 de colegi, cea mai mare parte tineri sub 35 de ani, în condiţiile în care în ultimii cinci ani am înregistrat în învăţământul superior o scădere a numărului de tineri implicaţi în calitate de cadre didactice titulare, de la 30% la 17%, la nivel naţional, acest lucru ar fi însemnat o lovitură dată învăţământului superior românesc”, a susţinut ministrul Sorin Câmpeanu.
Potrivit ministrului Educaţiei, prin prorogarea de la 30 septembrie a.c. cu un an a termenului de obţinere a titlului de doctor, se va evita ca atât universităţile în ansamblul lor, cât şi cadrele didactice “să primească o lovitură puternică”. “Acest lucru este foarte important în viaţa universitară, dar în acelaşi timp în învăţământul superior românesc, care a trecut prin momente dificile, dar care pot spune că începe un proces de revigorare, iar când spun asta mă bazez pe admiterea care a fost mult mai bună anul acesta, nu numai în Arad, ci şi în alte centre universitare. Prin prorogarea cu un an a termenului de obţine a titlului de doctor vom evita ca atât universităţile în ansamblul lor, cât şi colegii noştri să primească o lovitură puternică”, a subliniat Sorin Cîmpeanu. AGERPRES