Transylvania College a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României

transylvania_col_margareta.jpgAlteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României a acordat pe 16 noiembrie Înaltul Patronaj fondatorilor școlii Transylvania College, Simona și Dan Baciu. Înaltul Patronaj reprezintă recunoașterea excelenței în educație oferite de Transylvania College în cei 22 de ani de activitate și a contribuției aduse societății. Ceremonia a avut loc la Palatul Elisabeta, în Sala Regilor, în prezența unor invitați de seamă.

Înaltul Patronaj este acordat de către membrii Familiei Regale unor organizații, instituții sau evenimente cu caracter anual, a căror activitate se identifică cu viziunea pe 30 de ani a Casei Regale a României. Documentul care atestă acordarea Înaltului Patronaj a fost emis luni, 16 noiembrie 2015, și este semnat de ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României.

Cifrul personal al ASR Principesa Moștenitoare va însoți de acum marca Transylvania College în comunicările oficiale, ca simbol al prețuirii, recunoașterii și sprijinirii publice a organizației. „La rândul nostru, considerăm această distincție drept promisiunea noastră solemnă de a păstra valorile Casei Regale și standardele de excelență în tot ceea ce facem”, a declarat Simona Baciu, co-fondator Transylvania College.