Consiliul Naţional al Elevilor este ilegal? Patru tineri au dat în judecată Ministerul Educaţiei

Prima înfăţişare în procesul în care Ministerul Educaţiei este acuzat că a înfiinţat ilegal Consiliul Naţional al Elevilor va avea loc joi. Cei patru tineri care au reclamat neregulile susţin că ministerul nu avea la acel moment autoritatea de a înfiinţa o astfel de structură în subordinea sa şi că oricum organismul se află în conflict de interese: deşi ar trebui să reprezinte interesele elevilor, este reglementat şi finanţat de minister. Mai exact, cei patru tineri, foşti membri în CNE, susţin că nu există niciun act de înfiinţare a acestui organism şi că legal structura este inexistentă.

“Ministerul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului a emis, în data de 21 iunie 2010, un ordin de ministru prin care se aprobă regulamentul Consiliului naţional al elevilor, totodată, abrogând ordinul nr. 2782/12.12.2007 al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului referitor la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional al elevilor. Anterior ordinului nr. 2782/2007, nu a mai existat niciun ordin al ministrului educaţiei care să reglementeze organizarea şi funcţionarea Consiliului naţional al elevilor. Singurele dispoziţii prevăzute în alte acte administrative normative privitoare la consiliul elevilor au fost cele de la art. 105 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.Ed.C. nr. 4925/08.09.2005. Din aceste considerente, constatăm că ministerul educaţiei a reglementat organizarea şi funcţionarea a unei structuri inexistente, deoarece nu există niciun act de înfiinţare a acesteia”, se arată în plângerea înaintată Curţii de Apel Bucureşti, de Alexandru Bajdechi, Cristian Ghingheş, Andrei Popa şi Marius Ghincea.

Citiți articolul integral pe adevarul.ro