Prof. univ. dr. Mircea Dumitru a fost reales rector al Universităţii din Bucureşti

dumitru_mircea2.jpgProfesorul universitar doctor Mircea Dumitru a fost reales rector al Universităţii din Bucureşti pentru un nou mandat de patru ani, cu 790 de voturi, reprezentând 77% din numărul celor cu drept de vot, precizează instituţia de învăţământ superior într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, 1.345 de persoane au votat: cadre didactice şi cercetători angajaţi pe perioadă nedeterminată, studenţi membri ai Senatului universitar şi ai consiliilor facultăţilor.
“Alegerile pentru funcţia de rector au fost validate în şedinţa Senatului din 17 decembrie. După confirmarea prin ordin al ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru îşi va numi prorectorii şi decanii”, se arată în comunicat.

Mircea Dumitru este profesor la Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Decan al Facultăţii de Filosofie între 2000 – 2008 şi prorector al Universităţii din Bucureşti în perioada 2008 – 2011, prof. univ. dr. Mircea Dumitru a fost ales pentru prima oară în funcţia de rector în urma alegerilor din decembrie 2011.
Specialist în logică filosofică, filosofia limbajului, metafizica modalităţilor, epistemologie, filosofia minţii şi a conştiinţei, prof. dr. Mircea Dumitru a obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Tulane din New Orleans în mai 1998, iar două luni mai târziu a finalizat un al doilea doctorat, la Universitatea din Bucureşti.

Dumitru a fost profesor invitat la Universitatea ”Jean Moulin” Lyon 3, New York University, Universitatea din Helsinki, City University of New York. Activitatea profesorului Dumitru este apreciată prin numeroase premii şi distincţii. A primit premiul ”Mircea Florian” al Academiei Române (2001) şi Ordinul Bernardo O’Higgins, în grad de Mare Ofiţer, conferit de preşedintele Republicii Chile (2005). În septembrie 2011, Mircea Dumitru a fost ales preşedinte al Societăţii Europene de Filosofie Analitică (ESAP), iar din 2014 este membru corespondent al Academiei Române.

El este autor, co-autor sau editor al mai multor volume de studii: “On Modal Incompleteness” (1998), “Modalitate şi incompletitudine. Logica modală ca logică de ordin superior” (2001), “Explorări logico-filosofice” (2004), “Cuvinte, teorii şi lucruri. Quine în perspectivă” (2009). Prof. dr. Mircea Dumitru este editor al volumului “Metaphysics, Meaning, and Modality. Themes from Kit Fine”, în curs de apariţie la Oxford University Press. Împreună cu Mircea Flonta, a tradus două dintre operele lui L. Wittgenstein, “Tractatus Logico-Philosophicus şi Cercetări filosofice. AGERPRES