Prof. univ. dr. Gheorghe Ştefan este noul preşedinte al Senatului Universităţii din Craiova

Prof. univ.dr. Gheorghe Ştefan, prodecan al Facultăţii de Mecanică, a fost ales în funcţia preşedinte al Senatului Universităţii din Craiova, de către membrii acestui for. Potrivit unui comunicat al Universităţii din Craiova, în cadrul şedinţei Senatului Universitar profesorul Gheorghe Ştefan a obţinut 45 de voturi, mai mult decât contracandidatul său Leonardo-Geo Mănescu, care deţinea această funcţie.

Pentru funcţia de preşedinte al Senatului Universităţii din Craiova au candidat prof. univ. dr. Leonorado-Geo Manescu, ales în noiembrie 2013 în această funcţie, şi prof. univ. dr. Gheorghe Ştefan, prodecan al Facultăţii de Mecanică, responsabil cu activităţi organizatorice la departamentul din Drobeta Turnu Severin pe probleme de învăţământ şi cercetare.

Ştefan a avut ca obiective păstrarea numărului comisiilor. “În acest sens, cred că membrii Senatului care au deja experienţă în aceste comisii, dacă doresc, pot să îşi continue activitatea şi în noul mandat, în aceleaşi comisii. Prin consultare, noii membri ai Senatului, în funcţie de competenţe, vor completa aceste comisii şi ulterior îşi vor desemna conducerea în conformitate cu Regulamentul de desfăşurare a activităţii Senatului Universitar. Dacă vor exista situaţii care vor impune modificări legislative, oportunităţi de dezvoltare academică, supraîncărcarea sau lipsa de activitate a unor comisii, prin dezbateri vom stabili împreună oportunitatea unor reconfigurări”, se arată în propunerea privind funcţionarea Senatului Universităţii în plen şi pe comisii.

Profesorul Leonardo-Geo Manescu a propus unele modificări. “Pentru a permite membrilor Senatului să îşi exprime votul şi atunci când nu pot fi prezenţi fizic în sala Senatului în ziua de plen, fiind constrânşi de activităţi la Drobeta Turnu Severin sau aflaţi în deplasare în ţară/străinătate, voi relansa în dezbatere propunerea de a defini condiţiile şi instrumentele tehnice necesare care să permită exprimarea votului dintr-o altă locaţie (validată spaţio-temporal, prin comunicaţie securizată etc.), echivalent cu cel din sală şi contabilizat la verificarea cvorumului. O astfel de soluţie, modernă şi care încurajează mobilitatea, ar putea evidenţia pozitiv Universitatea din Craiova ca un exemplu de bună practică în materie de exprimare a votului”, a precizat Mănescu. AGERPRES