ANOSR va organiza 6 dezbateri având ca temă învăţământul superior românesc

anosr_logo.jpgAlianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) va organiza, în perioada 25 martie – 4 iunie, şase dezbateri pe teme de interes pentru învăţământul superior românesc, în centrele universitare din Timişoara, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Suceava, Alba Iulia, în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului “Bologna în Universităţi”.

Potrivit unui comunicat al ANOSR remis luni, aceste evenimente sunt înscrise în calendarul de activităţi organizate sub egida Dezbaterii Naţionale pentru Educaţie şi Cercetare – ”România Educată”, derulată de Administraţia Prezidenţială.

“Concluziile dezbaterilor, alături de alte studii şi rapoarte ale ANOSR, vor fi discutate de liderii studenţilor din întreaga ţară în luna august, la Galaţi, la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR) şi vor fi strânse într-un amplu raport despre sistemul de învăţământ superior românesc, ce va fi făcut public şi transmis decidenţilor din domeniul educaţiei şi Administraţiei Prezidenţiale, în vederea construirii unei viziuni pe termen lung privind sistemul naţional de educaţie şi cercetare”, precizează ANOSR.

Temele dezbaterilor propuse în acest an sunt:

* “Finanţarea învăţământului superior din România – de câţi bani e nevoie, pentru ce şi cum ar trebui să fie distribuiţi?”, care va avea loc pe 25 martie la Universitatea de Vest din Timişoara

* “Cultura, evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul superior – cum eficientizăm aceste procese şi care e rolul studenţilor în implementarea lor” – 8 aprilie la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

* “Drepturile studenţilor – cum consolidăm statutul studentului în sistemul educaţional?” – 18 aprilie la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.
Alte teme care vor fi abordate sunt:

* “Dimensiunea socială a educaţiei – cum facem învăţământul superior să fie accesibil pentru toate categoriile sociale şi cum ne adaptăm provocărilor demografice?” – 26 aprilie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

* “Dimensiunea internaţională a sistemului de învăţământ superior – ce avem de făcut pentru a fi mai vizibili în Spaţiul European al Învăţământului Superior?” – 18 mai Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava

* “Învăţământul centrat pe student – cum adaptăm procesul de predare-învăţare la nevoile societăţii de astăzi?” – pe 4 iunie, la Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, dezbatere organizată în cadrul Galei Profesorului Bologna.

”Bologna în Universităţi” este proiectul sub egida căruia ANOSR îşi propune să readucă în universităţile româneşti discuţiile despre implementarea Procesului Bologna, atât la nivel naţional, cât şi european, precum şi dezbateri despre cele mai noi tendinţe în domeniul educaţional la nivel mondial.
Partenerii locali ai dezbaterilor din cadrul ediţiei a doua a proiectului ”Bologna în Universităţi” sunt: OSUT (Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara), LSE (Liga Studenţilor Economişti Iaşi), LASSPRI (Liga Absolvenţilor şi Studenţilor la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Sibiu), FAS-USAMV (Federaţia Asociaţiilor Studenţeşti din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca), cu sprijinul OSUBB (Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca), ASUS (Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava) şi LSUA (Liga Studenţilor din Universitatea ”1 decembrie 1918” Alba Iulia). AGERPRES