Ligia Deca: “Proiectul ‘România educată’ îşi propune să avem o idee înspre ce ne îndreptăm în sistemul de educaţie”

deca_ligia.jpgConsilierul de stat la Administraţia Prezidenţială Ligia Deca a afirmat, marţi, la Universitatea din Craiova, unde a participat la prima dezbatere regională privind “Profilul absolventului”, realizată în cadrul Proiectului Naţional al Administraţiei Prezidenţiale “România educată” (2016-2017), că prin acest proiect preşedintele României, în calitate de mediator între stat şi societate, doreşte schiţarea unei strategii şi a unui plan de măsuri în sistemul naţional de educaţie şi cercetare.

“Schimbările au fost cele au caracterizat sistemul de învăţământ, iar aceste schimbări pot fi oprite doar printr-un proces în care gândim de mai multe ori şi schimbăm o singură dată. Proiectul “România educată” îşi propune ca până în anul 2018 să avem cu toţii o idee mai bună înspre ce ne îndreptăm la orizontul anului 2030. De ce la nivelul anului 2030? Pentru că ştim cu toţii că nu e bine să schimbi ceva până nu vezi efectele la ce ai avut până acum. Şi ne gândim că dacă din 2018, anul centenarului României moderne, până în anul 2030 apucăm să vedem o generaţie de copii parcurgând de la clasa I până la clasa a XII-a, poate vom putea evalua dacă ceea ce am gândit cu toţii împreună şi-a atins efectele”, a spus Ligia Deca.

Potrivit sursei citate, demersul diferă faţă de cele anterioare prin faptul că acesta începe “cu o viziune comună şi cu nişte obiective pe fiecare nivel educaţional pe care să le agreăm şi pentru care să mergem cu toţii în aceeaşi direcţie”. “Prima etapă, cea din 2016, presupune o amplă dezbatere societală realizată prin diferite instrumente precum dezbaterile regionale, iar la finalul acestui an să fie agreată această viziune şi obiectivele de ţară, pentru ca în 2017 preşedintele României, în calitate de mediator între stat şi societate, să poată să preia vocea societăţii exprimată prin această viziune şi să se întoarcă pentru schiţarea unei strategii şi a unui plan de măsuri către instituţiile abilitate şi către actorii politici care trebuie să ducă mai departe viziunea societăţii. Asta înseamnă că la finalul anului 2017 ne aşteptăm să avem şi o strategie şi un plan de măsuri care să ducă spre obiectivele agreate”, a spus Deca.
Consilierul de stat a mai afirmat că în anul 2018 cei abilitaţi cu drept de iniţiativă legislativă, respectiv Parlamentul şi Guvernul României, ar trebui să efectueze eventualele schimbări legislative pentru punerea în aplicare a strategiei. “Acest demers nu este despre o nouă lege a educaţiei. Nu cred după atâţia ani că o simplă modificare legislativă mai poate împinge sistemul spre mai bine. O lege coerentă este evident necesară, însă ea nu este cheia. Cheia este să ştim cu toţii înspre ce ne îndreptăm şi ca societatea, după ce a existat o cristalizare a dorinţei comune, să pună presiune pe cei care sunt vremelnic în poziţia de a lua decizii să păstreze vaporul pe chila dreaptă, să urmărim acele obiective pe care ajungem cu toţii la concluzia că ni le dorim”, a mai spus Deca.

La dezbaterea regională privind “Profilul absolventului”, realizată în cadrul Proiectului naţional al Administraţiei Prezidenţiale “România educată” (2016-2017) au participat Adrian Curaj, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, şi circa 100 de specialişti, reprezentanţi ai sistemului de învăţământ din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Educaţiei, şi reprezentanţi ai sistemului de învăţământ şi ai societăţii civile din Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea. AGERPRES