Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci a fost realeasă rector al Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad

cotoraci_adina_rector.jpgProf. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci a obţinut al doilea mandat de rector al Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad cu un procent de 97,91% voturi valabil exprimate, în urma votului exprimat de cadrele didactice, membrii Senatului Universitar, consiliul facultăților și studenți.

Consiliul de Administrație și Senatul Universității au validat rezultatul alegerilor, care s-au desfăşurat pe 30 martie, conform metodologiei Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și calendarului de organizare a alegerilor pentru ocuparea funcţiei de Rector al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, pentru mandatul 2016-2020, în urma procesului verbal întocmit şi semnat de membrii Comisiei de organizare a alegerilor.

Conform prevederilor legale în vigoare, după confirmarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci îşi va începe noul mandat de rector ales al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad.