Noul CNATDCU va fi numit în această săptămână

Noul Consiliu Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) va fi numit în această săptămână, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mirabela Amarandei. “Vorbim de procesul de constituire a noului CNATDCU. În acest moment, colegii noştri analizează spre soluţionare cele aproximativ 100 de sesizări pe care le-am primit la propunerile de comisii ale Consiliului. Săptămâna aceasta va fi numit un nou CNATDCU”, a afirmat Amarandei.

Ioan Aurel Pop, preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a precizat marţi că şi-a depus demisia din această calitate, fiind ocupat cu funcţia de rector. “Eu mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte CNATDCU. Sunt foarte ocupat cu funcţia de rector. Eu când am acceptat să fiu preşedinte al CNATDCU provizoriu am acceptat la finalul primului mandat. Nu ştiam că voi fi rector şi la al doilea mandat. Între timp, CNATDCU a primit şi sarcini pe care eu nu le cunoşteam – de pildă să se ocupe de etica universitară şi constat că nu mă pot ocupa, ar trebui să mă mut în Bucureşti şi să stau pe lângă comisii să văd cum lucrează. (…) Eu aştept din zi în zi să îmi aprobe ministrul retragerea din funcţia de preşedinte pentru că nu mă pot ocupa de CNATDCU”, a declarat Ioan Aurel Pop.

Pop este rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. El a fost ales în funcţia de preşedinte al CNATDCU în luna februarie.

Pe 19 mai, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi-a exprimat speranţa ca la începutul lunii iunie noul Consiliu Naţional de Atestare a Diplomelor, Titlurilor şi Certificatelor Universitare să fie funcţional. “Cât mai repede posibil vom anunţa noul CNATDCU. Am toată speranţa că la începutul lui iunie vom avea noul CNATDCU funcţional. Eu vă spun sincer că îmi propun să am o întâlnire undeva după prima decadă a lunii iunie în care să aduc vechii membri cu cei noi şi să fie cum nu s-a întâmplat până acum vreodată”, spunea ministrul, într-o conferinţă de presă. AGERPRES