Specialişti din ţară şi din străinătate participă la Conferinţa Ştiinţifică a Şcolilor Doctorale din Universitatea Dunărea de Jos

univ dunarea de jos.jpgZeci de specialişti din ţară şi din străinătate au participat la deschiderea celei de-a patra ediţii a Conferinţei Ştiinţifice a Şcolilor Doctorale din Universitatea “Dunărea de Jos”, care se desfăşoară, timp de două zile, la Galaţi, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Potrivit coordonatorului evenimentului, Viorica Muşat, conducătoare de doctorat încă din 2006 în domeniul Stiinţa şi Ingineria Materialelor şi vicepreşedinte al Consiliului pentru Studii Doctorale din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, proiectul reuneşte specialişti din ţară şi din străinătate – precum David Rodriguez Lazaro, de la Universitatea Burgos, din Spania şi se derulează sub genericul “Challenges and New Approaches for Helth in the 21st Century”.

“Până la organizarea acestor conferinţe nu era un candru organizat în care să ne cunoaştem preocupările, să ne permită un schimb de experienţă, care sperăm să aducă acea sinergie în activitatea ştiinţifică. Toţi cei de aici suntem oameni care am mers prin lume, am studiat şi am văzut cum se lucrează în lume şi ne-ar plăcea să vedem aceeaşi efervescenţă ştiinţifică şi la universitatea noastră. Ştiinţa a evoluat atât de mult încât aplicaţiile ştiinţifice în beneficiul societăţii nu mai sunt posibile decât prin colaborări interdisciplinare, adică nu mai putem rămâne fiecare în domeniul său”, a spus Muşat.
Universitatea “Dunărea de Jos” are două şcoli doctorale, respectiv, Şcoala Doctorală de Inginerie şi Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-Umane, fiecare promoţie de doctoranzi numărând anual circa 50 de persoane. AGERPRES