UAIC Iaşi scoate la admitere acelaşi număr de locuri ca şi anul precedent

Rectorul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tudorel Toader, a declarat că pentru admiterea în anul universitar 2016-2017 vor fi scoase la concurs 3.415 locuri de la buget pentru studii de licenţă, un număr egal de locuri cu cel aprobat de Ministerul Educaţiei în anul precedent. Tudorel Toader a declarat că la admiterea din 2016 absolvenţii de liceu vor avea de ales dintre 81 de specializări orientate spre ştiinţele reale şi umane. Pentru master oferta academică constă în 128 de specializări cu 2400 de locuri bugetate.

Ca şi în anii precedenţi, admiterea la cele 15 facultăţi din cadrul UAIC va avea loc în perioada 18-23 iulie, atât pentru studiile de licenţă, cât şi pentru master. În ceea ce priveşte condiţiile de admitere la licenţă, nouă dintre facultăţi au păstrat şi în 2016 acelaşi sistem, în care notele de la Bacalaureat contează în proporţie de 100%.

Printre facultăţile care vor avea o probă suplimentară la admiterea la licenţă, pe lângă dosar, se numără Facultatea de Drept, acolo unde media va fi reprezentată de 50% nota testului la Limba Română, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport va avea pentru specializarea Educaţie Fizică şi Sportivă o probă sportivă eliminatorie, iar la specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială va exista un test scris la Biologie.

La Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, la specializarea Pedagogia Învăţământului primar şi preşcolar, va exista o probă eliminatorie de aptitudini muzicale, la fel ca şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală absolvenţii vor da o probă vocaţională de muzică, iar 50% din notă va fi nota de la o probă scrisă de specialitate. Şi la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, tot la specializarea pastorală, media de admitere va fi alcătuită într-un procent de 40% de nota de la proba orală la Teologie Dogmatică.

La Facultatea de Informatică, specializarea Informatică, la înscriere va conta 50% nota de la testul scris la Matematică sau Informatică, iar la Informatică în limba engleză, absolvenţii de liceu vor şi avea un interviu în limba engleză. Pentru linia de studiu în limba franceză de la Geografia turismului, va exista de asemenea un interviu în limba străină respectivă.
Olimpicii vor fi admişi direct pe locuri bugetate la facultatea la care se înscriu, fără a trece prin selecţia de dosare.

Amintim că pentru anul universitar 2016-2017, la Facultatea de Biologie vor fi disponibile 165 de locuri de la buget şi 30 de locuri cu taxă, la Facultatea de Chimie vor fi disponibile 115 de locuri de la buget, 15 de locuri cu taxă. La Facultatea de Drept vor fi 200 de locuri de la buget, 155 de locuri cu taxă. La Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor – 850 de locuri de la buget, 985 de locuri cu taxă, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – 75 de locuri de la buget, 48 de locuri cu taxă, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice – 250 de locuri de la buget, 444 de locuri cu taxă, la Facultatea de Fizică – 91 de locuri de la buget, 11 de locuri cu taxă, la Facultatea de Geografie şi Geologie – 271 de locuri de la buget, 213 de locuri cu taxă, la Facultatea de Informatică – 300 de locuri de la buget, 90 de locuri cu taxă, la Facultatea de Istorie – 100 de locuri de la buget, 90 de locuri cu taxă, la Facultatea de Litere – 408 locuri de la buget, 229 de locuri cu taxă, la Facultatea de Matematică – 110 locuri de la buget, 20 de locuri cu taxă, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – 315 locuri de la buget, 284 de locuri cu taxă, la Facultatea de Teologie Ortodoxă – 130 de locuri de la buget, 100 de locuri cu taxă iar la Facultatea de Teologie Romano-Catolică – 35 de locuri de la buget, 20 de locuri cu taxă.
Pentru studenţii basarabeni cu diplomă de bacalaureat din Republica Moldova Ministerul Educaţiei a aprobat 226 de locuri bugetate, 61 dintre acestea vor fi finanţate inclusiv cu bursă de studii. În plus, sunt oferite alte 30 de locuri bugetate pentru candidaţii din Republica Moldova cu studii efectuate în România. Pentru candidaţii de etnie romă, UAIC oferă locuri speciale – 35 la buget şi 14 la taxă.

În ceea ce priveşte admiterea la studiile de masterat, facultăţile vor lua în considerare media examenului de licenţă, iar pentru specializările în limba engleză, 50% din admitere va fi reprezentată de o probă eliminatorie care va consta într-un interviu profesional sau de competenţe lingvistice. Şi la admiterea din 2016, candidaţii se pot înscrie online la studiile de licenţă sau de masterat cu ajutorul unui cont pe baza adresei de email. AGERPRES