Conferința Internațională INFO-IMAPCT 2016 la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

univ_bacau_iul.jpgÎn perioada 30 iunie – 1 iulie 2016, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit Conferința Internațională INFO-IMAPCT 2016: Informatica şi impactul acesteia în societatea actuală. O viziune asupra Elveţiei şi României, organizată de Facultatea de Ştiinţe, Departamentul de Matematică, Informatică și Științele Educației şi Università della Svizzera italiana din Lugano, Elveţia.

Conferinţa s-a desfăşurat în cadrul proiectului BLISS: Bacău and Lunago – teaching Informatics for a Sustainable Society, implementat în parteneriat de către Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Università della Svizzera italiana, Lugano. Proiectul, derulat în perioada 1.09.2013-30.08.2016, este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, Fondul Tematic pentru Parteneriate şi Experţi.

Conferinţa a reunit cercetători în informatică şi domenii conexe din universităţile româneşti, studenți, absolvenți și angajatori, reprezentanţi ai comunităţii locale şi regionale, într-un forum destinat dezbaterii problemelor comune și schimbului de idei, bune practici și strategii specifice. La conferinţă au participat: Florin Vrejoiu, Manager de programe la Asociaţia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii din România, Alina Popa, Vicepreşedinte al Clusterului de IT&C Euronest, Iaşi, reprezentanţi ai universităţilor „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, „Petru Maior” din Târgu Mureş, „Lucian Blaga” din Sibiu şi „Dunărea de Jos” din Galaţi, ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, precum şi ai unor importante companii de profil din România.

O dezbatere organizată cu participarea Microsoft România a adus în atenţia profesorilor din învăţământul preuniversitar rolul tehnologiei actuale în predare şi învăţare.
Astfel, au fost vizate dimensiunile didactică, de cercetare ştiinţifică, de colaborare între învăţământul preuniversitar de informatică şi cel universitar, între şcoală şi angajatori, de consiliere a studenţilor şi absolvenţilor în vederea dobândirii unor solide competenţe specifice şi realizării unor cariere de succes în domeniul informaticii.