Noi reușite ale echipei Departamentului de Informatică din cadrul UPM Tîrgu-Mureș

univ-tg-mures.jpgSeria reuşitelor de succes la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş, continuă cu rezultatele obţinute de echipa Departamentului de Informatică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere a UPM. Lucrarea intitulată “A Clustering-based Approach to Detect Cyber Attacks în Process Control Systems” (autori: I. Kiss, B. Genge, P. Haller) a câştigat Best Paper Award (din peste 200 de lucrări) la IEEE International Conference on Industrial Informatics, 22-24 Iulie 2015, Cambridge, UK.

Lucrarea menţionată mai sus a câştigat totodată IEEE Industrial Electronics Society (IES) Best Paper Award pentru anul 2015 (premiul pentru cea mai bună lucrare dintre cele mai bune lucrări care au fost premiate în 2015). Premiul constă în 1000 USD şi decontarea transportului + cazare la Firenze, Italia, în Octombrie 2016, pentru ridicarea premiului (pentru toţi autorii/co-autorii lucrării).

Lucrarea “A Framework for Designing Resilient Intrusion Detection Systems for Critical Infrastructures” (autori: B. Genge, P. Haller, I. Kiss), prezentată la Conferinţa Tenth Annual IFIP Working Group 11.10 International Conference on Critical Infrastructure Protection, Arlington, Virginia, USA, March 14 – 16, 2016, a fost clasificată TOP 5 BEST PAPERS şi a fost selectată pentru a fi publicată în revista International Journal of Critical Infrastructure Protection, Elsevier (FI=1.351).