Bistriţa-Năsăud: numărul candidaţilor la titularizare, mult mai mic decât cel al posturilor disponibile

Examenul de titularizare, în judeţul Bistriţa-Năsăud, va fi susţinut, miercuri, de 481 candidaţi, dintre care 56 sunt proaspăt absolvenţi, potrivit datelor comunicate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Monica Buboly. Conform acesteia, numărul posturilor disponibile în învăţământ este mult mai mare decât cel al candidaţilor, fiind vorba de un total de 783 catedre, dintre care 63 sunt titularizabile, iar restul pot fi ocupate doar cu suplinitori.

Iniţial, în luna mai, pentru examenul de titularizare şi-au depus dosare 521 persoane, dintre care 503 şi-au validat opţiunile până la mijlocul lunii iulie. Pentru că 22 candidaţi nu aveau efectuate inspecţiile speciale la clasă, conform metodologiei, nu au fost acceptaţi în examen, motiv pentru care numărul final de participanţi înscrişi este de 481 persoane.

Cea mai mare concurenţă este pentru posturile de învăţători şi educatori, urmate de catedrele de educaţie fizică şi limba română.

Dintre cele 63 posturi titularizabile, zece sunt pentru învăţători (dintre care unul în limba germană), şapte pentru educatori (patru în limba germană), nouă pentru discipline tehnologice, câte opt pentru muzică şi matematică şi şase pentru educaţie fizică.
Examenul de titularizare se va desfăşura în trei centre, toate aflate în municipiul Bistriţa. AGERPRES