Ministerul Educaţiei lansează procesul de selecţie a membrilor Consiliului Naţional de Etică

ministerul_educatiei.jpgMinisterul Educaţiei a lansat luni apelul pentru depunerea candidaturilor privind componenţa Comitetului de Selecţie şi membrii Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării. Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia de constituire a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI).

La acest apel vor putea participa specialişti cu activitate recunoscută în domeniul cercetării dezvoltării şi/sau specialişti în domeniul juridic şi în domeniul eticii cercetării şi ştiinţei, inclusiv cu afiliere instituţională din afara României.

În conformitate cu prevederile Legii 206/2004 cu modificările şi completările ulterioare, în vederea coordonării şi monitorizării aplicării normelor de conduită morală şi profesională în activităţile de cercetare-dezvoltare, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) funcţionează ca organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ). Secretariatul CNECSDTI este asigurat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare.

Numirea membrilor CNECSDTI va fi rezultatul unui proces transparent, ce porneşte de la propunerile primite din comunitatea ştiinţifică. Alegerea celor 19 membri CNECSDTI va fi realizată de un Comitet de Selecţie, format din reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice. Atât lista membrilor Comitetului de Selecţie, cât şi lista membrilor CNECSDTI vor fi supuse consultării publice. Acest proces se va derula în perioada 25 iulie – 23 septembrie, precizează sursa citată.

Astfel, în vederea desemnării noilor membri ai CNECSDTI, Ministerul Educaţiei, prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, a lansat luni un apel simultan pentru candidaturi, atât pentru membrii Comitetului de Selecţie a viitorilor membri din CNECSDTI, cât şi pentru membrii CNECSDTI.

Aplicaţiile pentru calitatea de membru al Comitetului de Selecţie se vor încărca până la data de 12 august, iar cele pentru calitatea de membru al Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) în mandatul 2016 – 2020 se vor completa până pe 2 septembrie, pe platforma brainmap.ro. AGERPRES