În județul Olt sunt numai 14 posturi titularizabile

profesor_elevi1.jpgPeste 37% dintre candidaţii la titularizare din judeţul Olt au obţinut note peste 7 şi ar putea ocupa pe o perioadă nederminată un post în sistemul de învăţământ preuniversitar, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt, Mirela Paraschiv. Un număr de 322 de candidaţi ((71,39%) au obţinut note mai mari de 5 şi pot ocupa un post în învăţământul preuniversitar, iar 169 (37,47%) au obţinut note mai mari de 7. Candidaţii cu note între 5 şi 7 pot ocupa un post pe o perioadă determinată, iar cei cu note peste 7 pot obţine un post pe o perioadă nedeterminată în măsura în care sunt vacante locuri titularizabile. Rezultatele la concursul de titularizare sunt mai bune faţă de cele de anul trecut, când procentul notelor peste 5 a fost de 64,18 iar cel al notelor peste 7 a fost de 28,15.

Deşi au obţinut note peste 7, majoritatea candidaţilor la titularizare nu vor putea ocupa un post cu o viabilitate de peste patru ani, deoarece sunt numai 14 posturi titularizabile, cele mai multe, 5, pentru învăţător. Se mai pot titulariza un educator, doi profesori de psihopedagogie, doi profesori la disciplina muzică instrumentală, două cadre didactice cu specialitatea medicină generală şi un cadru didactic pentru specialitatea kinetoterapie.

Candidaţii cu note peste 5 vor putea ocupa, pe o perioadă determinată, unul dintre cele peste 500 de posturi sau fracţiuni de posturi netitularizabile. Sunt vacante 47 de posturi netitularizabile de profesor de limba engleză, 32 pentru învăţători, 26 de educatori, 36 pentru profesor de educaţie fizică, 38 pentru educaţie plastică, 32 posturi la disciplina educaţie muzicală etc. AGERPRES