Vastă ofertă academică în profesii vocaționale la UVVG Arad

uvvg_stiinte.jpgDacă doriți să vă formați într-o profesie care beneficiază de o largă apreciere în tară și în străinătate și să beneficiați de o pregătire de o înaltă calitate academică și practică, dacă doriți să aprofundați cunoștințele și să vă desăvârșiți pregătirea în latura pastoral- socială, dobândită în facultatea de teologie sau în activitatea clericală, facultatea noastră vă stă la dispoziție cu oferta optimă. Asitenţa socială contemporană îşi are rădăcinile în Biserică, prin care mereu a primit vlagă şi plenitudine. Un exemplu clasic este Sfântul Vasile cel Mare (330-379), vestit pentru întemeierea şi organizarea mai multor instituţii sociale.

Odată cu oficializarea creştinismului ca religie de stat, sub ocrotirea împăraţilor romani, de la Constantin cel Mare şi până la Iustinian, au luat ființă primele instituţii asistenţiale: brefotrofiile – leagăne pentru copiii abandonaţi în vârstă de până la 7 ani; orfanotrofiile – orfelinatele; partenocomiile – case de adăpost pentru tinerele fete provenite din familiile sărace sau orfelinate; ghirocomiile – azile pentru văduve bătrâne şi fără sprijin.

Funcţionând autonom sau în interiorul aşezămintelor religioase, respectivele instituţii se bucurau de suportul material şi de îndrumarea spirituală a Bisericii, prin episcopi, educatori religioşi şi duhovnici. În secolele ce au urmat Biserica era unica instituţie ce avea în grija ei toate formele de asistenţă socială.

Și în prezent acţiunea filantropică, social-misionară, a Bisericii, este o lucrare duhovnicească, iar viaţa duhovnicească este un izvor de iubire sfântă pentru această lucrare evangelică a Bisericii Ortodoxe.

„În contextul societății actuale trebuie să unim mai mult știința cu spiritualitatea…grija pentru sănătatea noastră, inclusiv morală, cu grija pentru sănătatea celor din jurul nostru și a celor mai departe de noi. Pentru realizarea acestui demers este nevoie și de o cooperare mai susținută a Bisericii cu diferite asociații, fundații și organizații umanitare”, spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Pentru o asistenţă socială modernă, este nevoie, în primul rând, de cunoaştere, profesionalism şi dedicare.

Celor care urmează cursurile specializării Asistenţă socială, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Educaţie fizică şi Sport a Universității de Vest “Vasile Goldiș” Arad, li se oferiă:

– Specializare Acreditată;

– Program de după-masă, pentru cei care lucrează;

– Taxe competitive la nivel pieței;

– Cadre cu expertiză;

– Recunoașterea diplomelor oriunde în lume.

NOUTATEA ACADEMICA A ANULUI 2016-2017

Vrei să devii specialist în HR (Resurse Umane)? Alege una dintre cele mai căutate profesii din piața muncii!

Fii student din acest an la Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, unde ai ocazia să urmezi o Facultatea în RESURSE UMANE, competitivă la nivelul cerintelor pieței muncii din România! Locuri limitate!

Această secţie nouă oferă în cadrul unui program interdisciplinar formare teoretică, metodologică şi aplicativă în metode cantitative şi calitative de cercetare socială de teren, analiza datelor psiho-sociale, economice, evaluare organizaţională, strategii şi metode de selecţie şi recrutare a personalului, dezvoltare organizaţională, mediere şi negociere a relaţiilor de muncă.

Pe piaţa muncii vei putea utiliza cunoştinţele şi abilităţile dobândite în aplicaţii practice de analiză, planificare, administrare şi evaluare a proceselor organizaţionale, precum şi a procedurilor şi standardelor de lucru în domeniul resurselor umane şi al relaţiilor de muncă.

Dacă ai in minte una dintre următoarele întrebări: Vreau o carieră în resurse umane – de unde încep? Cum găsesc un job într-o firmă de recrutare? Ce șanse am să intru în domeniul recrutării? Cum găsesc un job în HR? Carieră în resurse umane? ..atunci Facultatea de Stiinte Socio-Umane, prin cea mai nouă specializare în (HR)- Resurse Umane, te asteaptă să-ți desăvârsești oportunitatea de a avea un job competitiv, prin expertiză la nivel de formare licenţă.

Dacă această ofertă nu ți-a stârnit suficient interesul, te anunţăm că avem și un program masteral în domeniul HR.

Conform verificării încadrării Programului în Nomenclatorul de Specializări universitare, posibilele inserţii pe piaţa forţei de muncă, sunt:

242314 – specialist resurse umane;

112033 – director resurse umane;

121205 – şef serviciu resurse umane;

121207 – manager resurse umane;

242317 – consultant în resurse umane;

242318 – consultant intern în resurse umane;

333304 – inspector/referent resurse umane;

333306 – analist resurse umane;

333311 – tehnician resurse umane.

Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad oferă numeroase facilităţi, prin BURSE PRIVATE – acordate de angajatori şi BURSE “VASILE GOLDIŞ” – şcolarizare gratuită, studenţilor care se înscriu în anul I universitar 2016-2017 la una, sau mai multe specializări din cadrul facultăţilor.

Pentru specializările din cadrul Facultăţii de Medicină, Facultăţii de Medicină Dentară şi Facultăţii de Farmacie, admiterea din sesiunea septembrie se organizează conform următorului calendar:

– până la data de – 18 septembrie – înscrierea candidaților

– 21 septembrie – afişarea rezultatelor şi formularea contestațiilor

– 22-23 septembrie – afișarea rezultatelor finale

Pentru specializările din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Educaţie fizică şi sport, Facultăţii de Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie şi a Facultăţii de Ştiinţe Juridice, admiterea din sesiunea septembrie 2016 se organizează conform următorului calendar:

– până la data de – 27 septembrie – înscrierea candidaților

– 28 septembrie – afișarea rezultatelor și formularea contestațiilor

– 29 septembrie – afișarea rezultatelor finale

Admiterea pentru ciclul de studii universitare de doctorat se organizează în sesiunea septembrie 2016, conform următorului calendar:

– 1 septembrie – 22 septembrie – înscrierea candidaţilor

– 23- evaluarea dosarelor depuse de candidaţi

– 26 septembrie – proba de competență lingvistică

– 27 septembrie – examen de specialitate

28 septembrie – afișarea rezultatelor și formularea contestațiilor

– 29 septembrie – afișarea rezultatelor finale

Admiterea la studiile universitare de licenţă la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Facultatea de Ştiinţe Economice, Informatică și Inginerie şi Facultatea de Ştiinţe Socio – Umane şi Educație fizică și sport se face pe baza mediei ponderate între media examenului de bacalaureat (80%) şi nota de la proba Limba şi literatura română (proba scrisă) din cadrul examenului de bacalaureat (20%) în limita locurilor aprobate pentru anul universitar 2016 – 2017. Pentru programul de studiu Educaţie fizică şi sport, candidaţii vor susţine şi probe de aptitudini, notate cu admis/respins. Pentru programul de studiu Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar se va da şi o probă de aptitudini eliminatorie (dicţie, muzică, abilităţi artistico-plastice, comunicare şi interrelaţionare), notate cu admis/respins.

Acte necesare la înscriere: Diploma de bacalaureat în original, sau adeverinţă în original; Certificat de naştere (copie legalizată); Certificat de căsătorie (copie legalizată); Adeverinţă medicală; Trei fotografii format ¾; Dosar plic.

Înscrieri: Rectorat, (B-dul Revoluţiei nr.94-96), telefon 0257/280373, de luni până vineri: 8,00-17,00; Informaţii: email: admitere@uvvg.ro

www.uvvg.ro