Peste 100 de elevi ieșeni participă la un poiect de pregătirea şi încurajarea carierelor în computer science prin mentorat

elevi la calculator.jpgPeste 100 de elevi de la licee şi colegii tehnice din Iaşi au luat parte, la Biblioteca Judeţeană, la lansarea proiectului “Opening Opportunities 3.0”, care vizează pregătirea şi încurajarea carierelor liceenilor în computer science prin mentorat. George Diţă, program manager pentru Asociaţia TechSoup – iniţiator al proiectului, a declarat că programul “Opening Opportunities” este la ediţia a treia şi îşi propune un focus special către elevii cu rezultate bune la învăţătură, dar care provin din medii sau situaţii sociale dezavantajate.

“Motivul pentru care am ales programul este dorinţa de a creşte nivelul de cunoaştere al elevilor de liceu despre ce înseamnă o carieră IT, care sunt cerinţele, paşii, ce abilităţi şi cariere pot fi cultivate pentru a ajunge în industria de IT. Elevii de liceu au ocazia să discute şi să lucreze în grupuri de mentorat online timp de patru luni, cu profesionişti IT, şi să dezvolte produse şi aplicaţii software sau proiecte tehnice împreună cu grupul”, a declarat George Diţă. Mentorii le-au povestit elevilor despre experienţa lor profesională şi au răspuns întrebărilor despre trasee academice şi de carieră în IT.

“Pentru mine, experienţa a fost marcantă, mi-a schimbat viaţa, mai ales mentorul meu, mi-a demonstrat că pot şi sunt capabil să obţin nişte lucruri dacă sunt dispus să muncesc pentru ele. Am lucrat în echipă la un joc care a ajuns în finala proiectului de anul trecut. Experienţa finală m-a făcut să vreau să încerc cât mai multe lucruri în cât mai multe domenii”, a declarat George Chiriluţă, elev în clasa a XII-a de la Liceul Dimitrie Cantemir din Iaşi.

În lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie se vor forma echipele de elevi, se vor alege proiectele la care vor lucra şi, apoi, vor începe efectiv munca. În februarie, echipele vor intra într-o competiţie cu proiectele la care au lucrat, iar cel mai bune vor fi premiate. Pe parcursul acestor luni, elevii vor căpăta cunoştinţe atât de programare, cât şi de vânzare, project management sau prezentare.
“Rolul meu de mentor este să fac o grupă de elevi pasionaţi de tehnologie şi să creăm un proiect, indiferent că este o aplicaţie, un joc sau o idee fascinantă. Prin intermediul Microsoft România, avem posibilitatea de a ajuta elevii pentru a da o formă mai concretă proiectului”, a declarat Alex Pleşca, unul dintre cei cinci mentori care îi vor coordona pe elevii ieşeni.

Mihaela Munteanu, purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi, a precizat că proiectul se desfăşoară simultan, în perioada septembrie 2016 – februarie 2017, în Bucureşti, Vaslui, Focşani, Iaşi, Oneşti, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Lugoj şi Bârlad.

La Iaşi, proiectul este coordonat de Biblioteca Judeţeană ‘Gh. Asachi’. Este creat de Asociaţia Techsoup România în cadrul programului global Microsoft YouthSpark, în parteneriat cu Microsoft România şi ANBPR – Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România. AGERPRES