Ieşenii sunt aşteptaţi vineri de profesorii şi cercetătorii de la UAIC la “Noaptea de ştiinţă”

Profesori şi studenţi ai Universităţii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iaşi, la fizică, chimie, biologie şi geologie îi aşteaptă vineri, pe ieşeni, la evenimentul intitulat “Noaptea de ştiinţă”.

Cătălin Agheorghiesei, lector la Facultatea de Fizică din cadrul UAIC, a declarat presei că, vineri seara, începând de la ora 18,00, cercetătorii vor sta la dispoziţia curioşilor pentru a explica toate fenomenele prezentate, astfel încât vizitatorii să plece nu doar cu bună-dispoziţie, ci şi cu numeroase cunoştinţe ştiinţifice suplimentare.

“Evenimentul, care se va desfăşura în parcul Palas, va avea câţiva invitaţi speciali. Vor fi 15 corturi, în unul dintre acestea urmând a fi organizat şi un stand dedicat profesorilor de liceu, unde cadrele didactice vor putea face cunoştinţă cu “Valiza de experimente”, un kit practic pentru orele de fizică, ieftin şi uşor de realizat. Kitul cuprinde o serie de experimente demonstrative gândite astfel încât să fie cât mai bine înţelese de elevi şi, în acelaşi timp, aparatele necesare să poată fi confecţionate de un profesor de fizică în colaborare cu elevii”, a explicat Cătălin Agheorghiesei.

Evenimentul este organizat la Iaşi în ultimii patru ani în ultima seară de vineri din luna septembrie. Este unul dintre cele mai îndrăgite evenimente de către copii şi tineri, cu peste 5.000 de participanţi anual. AGERPRES