Peste 60% din liceele judeţului Tulcea sunt înscrise în proiectul ROSE

Peste 60% din liceele tulcene şi-au exprimat intenţia de a primi granturi de până la 100.000 de euro prin proiectul privind învăţământul secundar ROSE (Romanian Secondary Education Project), iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).

Potrivit inspectorului şcolar pe proiecte educaţionale din Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Tulcea, Marinela Peiciu, proiectul MENCS le permite liceelor să desfăşoare activităţi educaţionale şi extra-şcolare adaptate propriilor nevoi, pentru acestea urmând să primească granturi în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

“Din cele 19 licee din judeţ, 17 sunt eligibile, iar 12 şi-au manifestat intenţia de a aplica. (…) Pe parcursul verii, liceele şi-au depus scrisorile de intenţie, iar acum acestea îşi scriu proiectele şi urmează să primească grantul anual”, a declarat Marinela Peiciu.

În timpul verii, potrivit sursei citate, reprezentanţii unităţilor de învăţământ liceale au primit informaţii referitoare la proiectul ROSE care-i îndeamnă pe iniţiatori să implice în activităţile şcolare şi extraşcolare atât pe părinţii elevilor, cât şi comunitatea şi factorii care pot asigura educaţie, ca de exemplu organizaţiile neguvernamentale, furnizorii de instruire practică. “I-am sfătuit să vizeze foarte mult şi latura motivaţională, creşterea stimei de sine pentru a asigura participarea şcolară. Elevii au nevoie nu doar de informaţie, ci şi de formare, de educaţie, astfel încât să fie mai deschişi pentru a învăţa şi a-şi continua studiile”, a precizat Peiciu.

Lansat la finele anului trecut, ROSE este un proiect strategic al MENCS, se va derula în perioada 2015-2022 şi va sprijini, potrivit autorităţilor naţionale, 80% din numărul total al liceelor de stat. Bugetul estimativ al acestui proiect este de 200 de milioane de euro. AGERPRES