Un profesor din Dorohoi a fost suspendat pentru ca isi imbratisa elevele

Un profesor de fizica de la Colegiul National „Grigore Ghica Voievod” din Dorohoi a fost suspendat dupa ce a fost filmat cum isi pipaia si imbratisa elevele.
Inspectorul general adjunct al IJ Botosani, Adrian Lacatus, a decis suspendarea profesorului cel putin pana la finalul anului scolar, declarand ca „in 30 de ani de invatamant nu am mai vazut asemenea comportament la un cadru didactic”.

Imaginile cu profesorul din Dorohoi au fost postate pe site-ul YouTube si se pare ca au fost filmate anul trecut. Din filmare se vede cum profesorul de fizica imbratiseaza cateva tinere si le pipaie, fara sa se jeneze de ceilalti elevi.

Profesorul nu este la prima abatere, el fiind implicat, in urma cu doua saptamani, intr-un alt incident, cand a fost batut de elevi, chiar in timpul orelor de curs. Atunci, profesorul a reactionat violent dand o palma unul elev care a vrut sa glumeasca cu el prefacandu-se ca il loveste. „Astept concluziile de la expertiza medico-legala efectuata in celalalt incident, dar, indiferent de rezultat, cel putin pana la sfarsitul anului, domnul profesor nu va mai lucra in Colegiul National Grigore Ghica Voievod din Dorohoi”, a declarat Lacatus.