CE propune un sistem de distribuire gratuita a fructelor si legumelor in scoli

fructe.jpgComisia Europeana va aloca anual 90 de milioane de euro din fonduri europene pentru aplicarea unui sistem prin care elevii sa beneficieze in mod gratuit de fructe si legume, potrivit unui comunicat al CE.
Suma va fi completata prin finantare de la bugetele nationale ale statelor membre care opteaza pentru introducerea acestui program. Potrivit comunicatului, aceasta este cea mai recenta etapa in eforturile Comisiei de a ameliora sanatatea si alimentatia, asa cum este prevazut in “Strategia pentru Europa privind problemele de sanatate legate de nutritie, supraponderabilitate si obezitate”.

CE isi propune astfel sa incurajeze dobandirea “de bune obiceiuri alimentare” in randul tinerilor, studiile indicand ca astfel de obiceiuri odata dobandite sunt pastrate pentru toata viata.

Sistemul presupune de asemenea participarea statelor membre la elaborarea unor strategii nationale bazate pe initiative educationale si de sensibilizare, precum si pe schimbul de bune practici.

Estimarile indica, potrivit comunicatului citat, ca 22 de milioane de copii din UE sunt supraponderali, iar cinci milioane dintre acestia sunt obezi, fiind asteptat ca numarul lor sa creasca anual cu 400 000. Propunerea urmeaza sa fie trimisa Consiliului si Parlamentului European.