Presedintele Traian Basescu a participat la ceremonia de absolvire la UNAp

basescu_unap.jpgPresedintele Traian Basescu a participat, pe 25 iulie, la ceremonia dedicata implinirii a 119 ani de la infiintarea Scolii Superioare de Razboi, finalizarii studiilor de catre ofiterii promotiei 111 “Intregirea Nationala-90” si incheierii cursurilor seriei a V-a a cursului introductiv al Colegiului National de Aparare.
Ceremonia a marcat absolvirea cursurilor Universitatii Nationale de Aparare “Carol I” de catre 267 de tineri militari. Dintre acestia, 13 si-au dat licenta, 36 au absolvit cursurile de masterat la zi, iar 218 la frecventa redusa. La festivitati au fost prezenti si cei 84 de absolventi ai cursului introductiv al Colegiului National de Aparare.

Alaturi de presedintele Traian Basescu, au fost prezenti, la eveniment, secretarul de stat in MAp Corneliu Dobritoiu, seful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, sefii categoriilor de forte, reprezentantii asociatiilor veteranilor de razboi, membrii senatului UNAp si consilierul prezidential pe probleme de aparare, Mihai Stanisoara.

In alocutiunea sustinuta in fata absolventilor UNAp si ai Colegiului National de Aparare, seful statului a afirmat ca, in prezent, diplomatia nu mai este eficienta daca nu este insotita de capacitate de a coopera pe probleme de securitate.

”Vechiul mod de a face diplomatie este depasit. Statele care au capacitate sa furnizeze securitate sunt statele cele mai credibile. Diplomatia trebuie insotita de capacitatea de a furniza securitate pentru ca ea sa-si atinga tinta si sa poata lucra eficient in favoarea interesului national. Este un obiectiv pe care l-am sustinut in ultimii patru ani in calitate de sef al statului, de comandant al fortelor armate ale Romaniei”, a spus Traian Basescu.

El a subliniat ca aceasta capacitate de a insoti diplomatia de posibilitatea de a furniza securitate este si costisitoare, apreciind insa ca pierderile, in lipsa investitiilor in Armata, sunt mult mai mari si nu sunt doar pierderi de credibilitate, ci si pierderi care in timp afecteaza interesul national.

”Lipsa de deschidere pentru a ingemana cele doua capacitati – diplomatica si de a furniza securitate – reprezinta un element de risc la adresa interesului national. O spun cu convingerea omului care stie foarte bine cat valoreaza un stat atunci cand isi poate insoti diplomatia de capacitatea de a furniza securitate si cat valoreaza cand nu poate furniza si securitate in paralel cu diplomatia. Lumea civilizata are nevoie sa se apere pe cat posibil in afara frontierelor ei. Lumea democratica nu mai poate tolera riscurile de terorism si amenintari asimetrice, iar misiunea de a diminua aceste riscuri revine armatelor statelor democratice”, a mentionat Basescu.

Ofiteri ai Armatei Romane ofera permanent dovada unei valori profesionale apreciate in teatrele de operatii din Balcani, Afganistan si Irak, confirmand astfel buna traditie a scolii militare romanesti, a declarat, la randul sau, secretarul de stat Corneliu Dobritoiu.

“Atat Universitatea Nationala de Aparare, cat si Colegiul National de Aparare au rezultate cunoscute la nivel national si international. Este foarte dificil sa faci fata la nivelul unei traditii ilustre, mai ales in conditiile globalizarii. Ambele institutii si-au adus o contributie esentiala la formarea unor cadre militare cu cunostiinte militare si politico-militare temeinice, la nivelul conditiilor geo-strategice si de securitate”, a apreciat Corneliu Dobritoiu.

El a spus ca spera ca eforturile depuse de staff-ul Colegiului National de Aparare sa produca “mai multe roade” in sensul in care politicienii si reprezentantii societatii civile “vor intelege mai profund si mai corect problematica apararii si vor actiona cu mai multa energie si in cunostinta de cauza pentru sprijinirea demersurilor MAp”.

Colegiul National de Aparare, considera Dobritoiu, este perceput atat in plan intern, cat si in plan international ca o scoala a elitelor militare romanesti a carei reputatie “se va consolida continuu pe masura atragerii unui numar mai mare de personalitati academice cu recunoastere internationala, iar limba de predare va fi una recunoscuta oficial la nivel NATO, ceea ce va determina cresterea activitatii colegiului pentru aliatii si partenerii nostri”.

In cadrul ceremoniei, sef al promotiei 111 ”Intregirea Nationala-90” a fost desemnat locotenent-colonelul Ionel Munteanu, avand specializarea universitara “Conducere interarme – Forte Terestre”. Lt. col. Munteanu este casatorit, are trei copii, iar aprecierile de serviciu din ultimii trei ani converg catre un singur calificativ – exceptional. Seful promotiei a primit din partea sefului statului un stilet si un premiu de 1.500 de lei.
De asemenea, pentru cea mai buna lucrare de diploma, capitan comandor Ducu Marica a fost premiat de conducerea Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere. Totodata, conducerea Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi l-a premiat pe capitanul comandor Cristian Gadei, unul dintre reprezentantii de frunte ai promotiei 111.

Dupa defilarea Garzii de Onoare, moment care a incheiat ceremonia oficiala, peste 120 de invitati au vizitat cladirea Universitatii Nationale de Aparare, cu prilejul Zilei Portilor Deschise.