Federatia “Alma Mater” vrea sa il dea in judecata pe premierul Tariceanu

bobulescu-razvan.jpgFederatia “Alma Mater” vrea sa il dea in judecata pe premierul Calin Popescu Tariceanu, pentru declaratiile referitoare la salariile profesorilor universitari de 17.500 de lei si 12 sporuri, precizand ca este vorba doar de trei sporuri si salarii de maximum 11.500 de lei dupa aplicarea Legii 221.

Liderul Federatiei “Alma Mater”, Razvan Bobulescu, a declarat ca premierul “a mintit” cand a spus ca exista in invatamantul superior 12 sporuri si salarii de 17.500 de lei, platite de la buget.

“Premierul ne datoreaza scuze pentru aberatiile pe care le-a debitat. In caz contrar il vom actiona in judecata pentru calomnie, instigare la «ura de clasa» si abuz in functie. In invatamantul superior exista trei sporuri distincte: sporul de vechime, care este intre 0 si 25 la suta din salariul de baza, sporul de doctorat de 15 la suta si gradatia de merit, care este de 20 la suta, sau salariul de merit, care reprezinta 15 la suta din salariul de baza”, a precizat Bobulescu.

Liderul Federatiei “Alma Mater” a mai spus ca, in prezent, un preparator universitar cu vechime de pana la trei ani are un salariu net intre 882 si 1.241 de lei, un preparator universitar cu vechime intre sase si zece ani are intre 960 si 1.336 de lei, iar un profesor universitar, cu toate sporurile, poate ajunge la maximum net de 7.693 de lei, la peste 40 de ani vechime.

Bobulescu a mai spus ca daca s-ar aplica Legea 221/2008, prin care salariile profesorilor se majoareaza in medie cu 50 la suta, un profesor universitar poate ajunge la 11.568 de lei, la o vechime de peste 40 de ani.

Liderul sindical a afirmat ca norma didactica la un preparator si un profesor universitar este intre patru si sase ore, la conferentiar intre sase si opt ore, la lector intre 10 si 12 ore, iar la asistentul universitar de 12 ore, dar acest lucru nu inseamna ca cei din sistemul universitar muncesc numai atatea ore.

“Eu, de exemplu, pentru doua ore de curs, muncesc sase ore duminica, asistentul universitar are norma de 12 ore, dar trebuie sa faca cercetare, doctorat, sa-si pregateasca un viitor curs, sa invete tot timpul, nu numai 12 ore. Daca ar fi simplu si ar presupune o munca banala, cu putin efort, ar da toti buzna. Tariceanu minte cand spune ca noi muncim foarte putin pentru banii pe care-i luam”, a precizat liderul Federatiei “Alma Mater”.

Bobulescu a mai spus ca universitatile primesc de la bugetul de stat doar banii necesari platii la minimum a salariilor. “Au fost ani cand acesti bani nu ajungeau nici pentru platile la minimum si am presat guvernele pentru rectificari”, a explicat presedintele “Alma Mater”. Doar facultatile care au resurse extrabugetare, deci nu toata universitatea, provenite din taxele percepute de la studenti pot plati salarii mai mari.

Bobulescu a mai spus ca asteapta instalarea noului Guvern pentru a-i cere aplicarea Legii 221, care ar trebui sa fie deja in vigoare. “Nu putem cere bani universitatilor, nu au de unde sa ne dea si, in plus, nu au ele nicio vina”, a spus Bobulescu.