Privatizarea institutiilor de invatamant va fi interzisa prin lege

Privatizarea unitatilor si institutiilor de invatamant de stat este interzisa, prevede proiectul de lege a educatiei nationale pentru care Guvernul isi asuma marti raspunderea in fata Camerelor reunite al Parlamentului.

De asemenea, potrivit proiectului, organizarea, functionarea si continutul invatamantului nu pot fi structurate dupa criterii exclusiviste, segregationiste si discriminatorii de ordin ideologic, politic, religios sau etnic.

“Nu sunt considerate a fi structurate dupa criterii exclusiviste, segregationiste si discriminatorii unitatile si institutiile de invatamant create din nevoi de ordin religios sau lingvistic, in care educatia si formarea profesionala corespund alegerii individului major sau a parintilor/tutorilor legal instituiti ai minorului. Nu se considera segregare, in sensul prezentei legi, organizarea procesului/unitatilor de invatamant astfel incat sa permita predarea limbii materne si/sau a altor/tuturor disciplinelor in limba materna, precum si in cazurile similare expres prevazute de lege” – stipuleaza proiectul.