Daniel Funeriu: “Învăţământul superior are nevoie de o evaluare bazată pe standarde internaţionale”

funeriudaniel.jpgÎnvăţământul superior românesc are nevoie de o evaluare care să se bazeze pe standarde internaţionale, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, la prima reuniune internaţională a Comitetului de Avizare a proiectelor strategice pentru reforma în sistemul de învăţământ superior românesc.

Ministrul Educaţiei a subliniat necesitatea folosirii în evaluarea universităţilor a criteriului rezultatelor finale şi a afirmat că va susţine finanţarea pe baza rezultatelor ştiinţifice. Referindu-se la proiectele privind studiile doctorale şi registrul matricol unic, demnitarul a spus că acestea reprezintă o prioritate şi că trebuie implementate foarte repede.

“Trebuie să ne mişcăm şi mai repede decât până acum. Putem da dovadă de mai mult curaj”, a spus Funeriu. Totodată, el a afirmat că universităţile au nevoie de dotări bune, dar şi de oameni “foarte buni”. “Atâta timp cât nu vom schimba felul în care sunt organizate universităţile şi cum acestea funcţionează nu putem trece la o modernizare”, a afirmat ministrul Funeriu.

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Ecaterina Andronescu, a arătat că România a parcurs în ultimii 20 de ani o perioadă foarte dinamică în ceea ce priveşte învăţământul universitar care a cunoscut “o masificare importantă” ajungând de la 125.000 de studenţi câţi erau în 1989 la peste 700.000 cât sunt în prezent. Totodată, Andronescu a spus că programele europene de tipul TEMPUS, SOCRATES, LEONARDO ERASMUS au dus la deschiderea mediului universitar românesc.


“Învăţământul superior românesc se modernizează. Se schimbă azi misiunea universităţilor şi rolul acestora. Azi putem vorbi de internaţionalizarea învăţământului românesc”, a menţionat preşedintele CNR. La rândul său, preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a susţinut că instituţia pe care o conduce are o cooperare permanentă cu Ministerul Educaţiei şi că mulţi membri ai săi încearcă să contribuie la creşterea calităţii învăţământul. “Academia Română e un susţinător al cercetării. Suntem interesaţi de dezvoltarea evaluării în ţară. A crescut vizibilitatea cercetării româneşti la nivel internaţional”, a spus Haiduc. El a precizat că Academia Română analizează posibilitatea organizării unor studii doctorale academice, afirmând că nu ştie în ce fel se va face acest lucru.


Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a deschis, joi, la Palatul Parlamentului, lucrările primei reuniuni internaţionale a Comitetului de avizare a grupului de proiecte strategice pentru reforma sistemului de învăţământ superior românesc. Reuniunea face parte din agenda evenimentelor prevăzute în cadrul unui proiect complex în domeniul învăţământului universitar derulat de UEFISCSU – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare şi finanţat de Fondul Social European. Pe agenda de lucru se regăsesc teme precum calitatea şi leadership-ul în învăţământul superior, îmbunătăţirea managementului în universităţi, evaluarea cercetării în universităţile româneşti, registrul matricol unic şi relaţia dintre institutele de cercetare şi universităţi. AGERPRES