Cezar-Mihai Hâj: “Agenţia de credite nu trebuie să funcţioneze pe sistemul profitului”

Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România Cezar-Mihai Hâj, consideră că Agenţia de Credite pentru Studenţi nu trebuie să funcţioneze ca un sistem pe profit, deoarece este vorba de sprijinirea sistemului de învăţământ.

“Statul nu trebuie să se transforme dintr-un stat care sprijină educaţia într-un stat care asistă educaţia”, a declarat Cezar-Mihai Hâj, atrăgând atenţia asupra riscului de retragere treptată pe termen lung a statului din susţinerea educaţiei, prin înlocuirea creşterilor subvenţiilor cu împrumuturi.

Cu ocazia forumului care a încheiat cea de-a V-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, studenţii şi-au expus ideile despre funcţionarea Agenţiei de Credite pentru Studenţi (ACS). Aceştia consideră că ACS ar trebui să se ocupe de gestionarea unui fond de la bugetul de stat, destinat finanţării unui sistem de creditare cu dobânda cel mult egală cu valoarea inflaţiei din anul plăţii unei tranşe.

ANOSR crede că statul, ca principal finanţator al sistemului educaţional, prin abordarea educaţiei ca prioritate naţională, trebuie să îşi asume acest rol nu numai prin finanţarea universităţilor, ci şi prin sprijinul financiar al celui care este educat, în vederea stimulării acestui spre performanţă.

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a susţinut, luni, cu ocazia participării la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România, funcţionarea unui sistem pentru acordarea de credite studenţilor. Daniel Funeriu crede că acestea ar putea ajuta şi tinerii din mediul rural care nu îşi pot permite urmarea unei forme de învăţământ superior, în condiţiile în care numărul locurilor cu taxă l-a depăşit pe cel al locurilor de la buget. Sistemul de credite ar urma să asigure finanţare studenţilor în timpul facultăţii, aceştia urmând să returneze statului banii în rate, în măsura în care vor găsi un loc de muncă avantajos. AGERPRES