Daniel Funeriu: “Bacalaureatul ar putea să fie susţinut în noua formă din anul 2010-2011”

funeriu daniel.jpgBacalaureatul prevăzut în proiectul de lege a educaţiei ar putea să fie susţinut în acestă formă încă din anul 2010-2011, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Potrivit acestuia, trecerea clasei a IX-a la gimnaziu s-ar putea face începând cu anul şcolar 2012-2013.

Demnitarul a precizat că admiterea la liceu nu se va schimba nici acest an, nici anul viitor. Daniel Funeriu a subliniat că atunci când a fost creat proiectul de lege, s-a făcut comparaţie cu sistemul educaţional din 29 de ţări europene.

Referindu-se la pregătirea cadrelor didactice, ministrul a precizat că acestea ar putea să facă noul tip de masterat pedagogic încă din acestă toamnă, în funcţie de adoptarea legii. “Prioritatea Ministerului Educaţiei este curriculum şcolar, dar şi evaluările, amândouă bazate pe formarea de competenţe. Examenele vor include probe transdisciplinare”, a explicat demnitarul. El consideră că actualul proiect de lege al educaţiei este “un punct de pornire” important pentru România, care are în vedere interesul elevilor, al părinţilor şi al profesorilor.

Daniel Funeriu a susţinut că prin noua lege, dascălii vor deveni o elită a naţiunii, mai ales prin modul de formare. Ministrul a precizat că în următoarele două săptămâni, cât proiectul de lege se va afla în dezbatere publică, ministerul va accepta propuneri care trebuie să fie “riguros fundamentate”.

În opinia sa, decizia Guvernului ca legea să se afle în dezbatere publică doar două săptămâni este ”legală şi îndreptăţită”, întrucât este “continuarea unui demers legislativ” şi a adăugat că niciuna dintre ideile din lege nu reprezintă o noutate. La rândul său, secretarul de stat Cătălin Baba a spus că legea este una care “clasifică, identifică, recunoaşte şi premiază performanţa”. Proiectul de lege a fost publicat, joi, pe site-ul MECTS, iar începând de vineri, va putea fi accesat pe un site special realizat, a precizat consilierul ministrului Educaţiei Melania Vergu. AGERPRES