A fost lansat site-ul Centrului de Cercetări Juridice şi Administrative al Universităţii “Gheorghe Cristea”

ccja.jpgCentrul de Cercetări Juridice şi Administrative reprezintă o componentă definitorie a planului intern de cercetare ştiinţifică a Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea”. Centrul de Cercetări Juridice şi Administrative (CCJA) este o entitate compatibilă cu centrele similare din ţară şi din străinătate, cu participare activă la viaţa comunităţii academice.

Misiunea Centrului de Cercetări Juridice şi Administrative constă în dezvoltarea de activităţi de cercetare ştiinţifică teoretică şi aplicativă, dar şi în nformarea comunităţii ştiinţifice asupra rezultatelor cercetării prin organizarea de manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, precum şi prin participarea la alte asemenea evenimente organizate de alte instituţii similare.

De asemenea, se urmăreşte tealizarea unei cooperări cât mai strânse cu comunitatea de cercetare ştiinţifică de excelenţă, atât din ţară, cât şi din străinătate. Obiectivele Centrului de Cercetări Juridice şi Administrative, stabilite în concordanţă cu exigenţele criteriilor de evaluare şi recunoaştere a centrelor de cercetare ştiinţifică şi acreditare a acestora, sunt axate pe:

– Coordonarea activităţilor în vederea realizării obiectivelor cuprinse în strategia de cercetare ştiinţifică a Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative.

– Organizarea de simpozioane, conferinţe şi prelegeri cu largă audienţă naţională şi internaţională, care se adresează, în egală măsură, instituţiilor guvernamentale şi neguvenamentale, companiilor private, mass-media, asociaţiilor oamenilor de afaceri şi liber profesioniste, precum şi altor persoane interesate;

– Schimburi de informaţii, colaborări şi co-participări la lucrări de cercetare-studii, articole, reviste, comunicări ştiinţifice, etc., cu instituţii similare din România şi din alte ţări ale lumii. Aceste activităţi se vor desfăşura pe baza protocoalelor de colaborare încheiate de conducerea Universităţii cu diverse instituţii similare din ţară şi din străinătate şi vor fi realizare cu sprijinul cadrelor didactice, a studenţilor şi a masteranzilor din cadrul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea”;

– Editarea Revistei Române de Drept şi Administraţie (RRDA), care este proiecţia directă a Centrului de Cercetări Juridice şi Administrative, acest demers realizându-se cu sprijinul unor reputaţi cercetători şi specialişti.

Structura organizatorică a Centrului de Cercetări Juridice şi Administrative cuprinde: Consiliul ştiinţific, Biroul executiv şi Colectivul de cercetare. Consiliul ştiinţific este format din: Preşedinte, care este Rectorul Universităţii; Vicepreşedinţi: directorul CCJA, decani ai facultăţilor din cadrul Universităţii, precum şi alte personalităţi ale vieţii cultural-ştiinţifice şi politico-diplomatice; Membri: profesori şi cercetători de prestigiu din mediul academic şi universitar; Secretar ştiinţific, care are atribuţii organizatorice şi de relaţii publice.

Consiliul ştiinţific analizează şi aprobă:

– programul de cercetare ştiinţifică la nivel universitar;

– propunerile de organizare a manifestărilor ştiinţifice (simpozioane, conferinţe şi prelegeri, etc.);

– programul de colaborare ştiinţifică cu instituţii şi organisme din ţară şi străinătate (în baza unor acorduri încheiate la nivelul conducerii instituţiilor de învăţământ şi de cercetare), care au activităţi similare, precum şi iniţiativele în domeniul relaţiilor cu mass-media;

– planul editorial al Revistei Române de Drept şi Administraţie.

Colectivul de cercetare al Centrului de Cercetări Juridice şi Administrative (CCJA) este format din cadre didactice cu norma de bază la Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea”, precum şi alţi cercetători şi specialişti cu prestigiu profesional din mediul academic şi universitar.

Pentru cei interesaţi de activitatea Centrului de Cercetări Juridice şi Administrative al Universităţii “Gheorghe Cristea” va anunţăm că de curând a fost lansat şi site-ul propriu, la adresa www.cercetarijuridice.ro.