Sindicaliştii bihoreni din educaţie sunt indignaţi de noile măsuri pentru bugetari

Conducerea Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor îşi exprimă “profunda indignare, nemulţumire şi frustrare faţă de modul discriminatoriu prin care preşedintele Traian Băsescu încearcă să rezolve situaţia dramatică în care se află România”.

Într-un comunicat transmis vineri presei, preşedintele SLÎ Bihor, Ioan Ţenţ, şi prim-vicepreşedintele Gheorghe Blaj reamintesc că angajaţilor din învăţământ li s-au diminuat deja salariile, în 2010, prin trei prevederi. Sindicaliştii critică măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu, menţionând că prin intermediul acestora cadrele didactice vor fi “demolate de tot”.

“Domnule preşedinte, acest sistem de învăţământ, aşa bun – rău cum este, a funcţionat. Acum însă, când vreţi să ne caliciţi de tot, cum să mai meargă? Aţi uitat Pactul pentru Educaţie în care promiteaţi salarii contra performanţă? Cu acest nivel de salarizare, sub limita subzistenţei, ce performanţe doriţi de la învăţământul românesc? Din 1990 şi până în prezent a fost subfinanţat, subfinanţare de care nu sunteţi străin, iar acum vreţi să ne demolaţi de tot”, se arată în comunicatul de presă. Sindicaliştii îl critică dur pe şeful statului, susţinând că acest nu a vorbit deloc, joi, despre cei 11.000 de consilieri, despre agenţiile guvernamentale şi nici despre măsurile reale de redresare a economiei.

În acest mod, spune prof. Ţenţ, toată clientela politică a rămas pe loc, ba, mai mult, în 2009 au mai fost angajaţi 26.000 de bugetari, în timp ce sănătatea se autodecimează, iar învăţământul a ajuns mai rău ca pe timpul comunismului. AGERPRES