Studenţi de la Drept participă la prima Şcoală de vară pe teme juridice

gorghiu alina.jpgUn număr de 46 de studenţi de la Facultatea de Drept – Universitatea Bucureşti participă la prima şcoală de vară pe teme juridice ‘Justiţia în 2010’, eveniment organizat de deputatul liberal Alina Gorghiu, în parteneriat cu Asociaţia ‘O şansă pentru viitor’ şi Universitatea Bucureşti.

”Este prima şcoală de vară pe teme de justiţie. Şcoala nu are încărcătură politică şi punctează probleme importante din sistemul judiciar, un sistem care suportă patru milioane de dosare pe an în instanţele din România. Aceşti viitori avocaţi, procurori, judecători, notari, consilieri, să ştie cu ce se confruntă în realitate, care sunt cauzele care duc la blocarea acestui sistem şi să găsim împreună soluţii’, a declarat pentru AGERPRES, iniţiatorul proiectului, deputatul Alina Gorghiu.

Ea a subliniat că au fost abordate teme extrem de interesante, care nu sunt învăţate pe băncile facultăţii cu toate aspectele practice. ‘Am insistat mult pe metodele alternative de soluţionare a conflictelor şi anume arbitraj şi mediere, pentru că sunt soluţia viitorului României, sunt acele mijloace sau pârghii prin care putem uşura rolul instanţelor, putem diminua numărul de dosare, putem ajuta justiţiabilul să facă faţă mai uşor unei situaţii conflictuale. Am fost surprinsă de reacţia sălii. Oamenii sunt foarte participativi, sunt nişte copii de excepţie. La secţiunea prezentată de mine, privind medierea, am primit, cred, peste 200 de întrebări. M-au copleşit cu întrebările. Asta înseamnă că proiectul pe care noi l-am demarat s-a bucurat de succes, pentru că nu mă interesează ca lectorii să vină, să spună poezia şi sala să aplaude la sfârşit, ci doream foarte mult interactivitatea, lucru pe care l-am obţinut’, a mai spus Alina Gorghiu.


Deputatul liberal a recunoscut că actuala generaţie de studenţi la drept este mult mai evoluată decât cele anterioare. ‘Sunt dezinhibaţi, sunt cu un background foarte bine pus la punct pe justiţie. Au cunoştinţe din foarte multe domenii şi au relaxarea aceea a tinereţii. Eu îmi aduc aminte de generaţia mea că eram relativi timizi, nu eram aşa de dezinvolţi. În momentul în care venea un lector, eram stânjeniţi de prezenţa respectivei persoane la curs’, a spus Alina Gorghiu. Alina Gorghiu a adăugat că studenţii sunt animaţi puternic acum de ideea de a se face dreptate, însă acest sentiment se pierde în timp, rutina şi birocraţia sistemului având darul de a distruge miturile şi entuziasmul tinerilor. Personalităţi din domeniu: avocaţi, notari, mediatori, parlamentari jurişti, profesori, vor prezenta studenţilor aspecte practice ale viitoarei lor meserii în domeniul justiţiei, tinerii fiind implicaţi în dezbateri şi polemici.


Vineri şi sâmbătă au fost abordate teme precum procedura insolvenţei, medierea, arbitrajul comercial, autofinanţarea sistemului de justiţie. Studenţii au primit sfaturi de la profesionişti despre ce anume trebuie să facă pentru a avea succes în cariera de avocat sau notar. Astfel, avocatul Arin Avramescu le-a atras atenţia studenţilor să se gândescă bine înainte de a alege profesia de avocat, pentru că vor avea de înfruntat o competiţie dură, numai în Bucureşti activând în prezent 12.000 de avocaţi. Tinerii nu s-au mulţumit doar să asculte prelegerile lectorilor, ci s-au implicat activ în dezbaterea problemelor, oferind chiar soluţii.

Astfel, majoritatea studenţilor a respins ideea ca bugetul instanţelor să fie preluat de la Ministerul Justiţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ei fiind de părere că acest lucru ar duce la apariţia unui sistem greu de controlat, iar problemele din justiţie ar trebui rezolvate ţinând cont de problemele întregii societăţi. Deputatul liberal a precizat că va continua să-i sprijine pe studenţii de la drept cu programe de acces gratuit la legislaţia din domeniu şi are disponibilitatea de a-i primi la practică în cabinetele de avocatură, iar şcoala de vară va continua în fiecare an. AGERPRES