Daniel Funeriu: “90,5% dintre copii vor merge în şcoli autorizate sanitar”

funeriudaniel.jpgUn procent de 90,5% dintre copii vor merge în şcoli autorizate sanitar sau care vor obţine autorizaţia sanitară în foarte scurt timp, a declarat joi într-o conferinţă de presă ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu.

Referindu-se la cadrele didactice necalificate din sistem, ministrul a susţinut că procentul acestora este cu 60% mai mic decât anul trecut. Daniel Funeriu a mai afirmat că numărul de norme ocupate de cadrele didactice pensionare este cu 52% mai mic, în timp ce numărul de norme ocupate de cadrele didactice titulare este cu 4.000 mai mare decât anul trecut.

“Şcolile sunt pregătite şi profesorii sunt pe posturi, doar 0,5% dintre aceştia nu au încă stabilite clasele unde vor preda, faţă de aproximativ 10% anul trecut”, a spus demnitarul. În ceea ce priveşte rechizitele, Daniel Funeriu a precizat că 670.000 de copii vor beneficia de rechizite gratuite, care au costat ministerul 18 milioane de lei. “Toţi copiii până la a clasa a X-a vor beneficia de manuale gratuite, dintre care 20% manuale noi. Toţi copiii de clasa I vor avea manuale noi”, a subliniat Daniel Funeriu. El a mai declarat că pentru asigurarea transportului şcolar se va face o realocare “judicioasă” a autovehiculelor pe baza analizelor din judeţe, împreună cu achiziţionarea de aproximativ 200 de microbuze noi. Ministrul a precizat că MECTS va distribui într-un timp scurt aproximativ 100 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la şcoli.


“Am distribuit deja, prin HG 655, 150 milioane de lei şi 31 milioane prin HG 417. Banii vor fi alocaţi pe criterii de necesitate pentru lucrări la şcoli în stadiu final de finisare”, a explicat demnitarul. Totodată, el a spus că de programul “Bani de liceu” beneficiază 125.000 de elevi care primesc lunar 180 de lei. “Acest an şcolar este unul dintre cele mai bune şi reprezintă un pas înainte în normalitate”, a afirmat ministrul Educaţiei. El a dezminţit informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar fi cerut ca festivităţile de început de an şcolar să fie de 30 de minute. “Şcoala va avea în data de 13 septembrie orarul pregătit şi va începe cu oră de dirigenţie. Le-am cerut inspectorilor ca începutul de an şcolar să fie în interesul copiilor”, a susţinut ministrul.


În ceea ce priveşte posibilele sancţiuni pentru profesorii ai căror elevi au avut rezultate slabe la bacalaureat, Funeriu a precizat că nu va cere sancţiuni punctuale pentru aceştia, ci va solicita
ARACIP să evalueze toate liceele care au avut rezultate slabe la bacalaureat, urmând ca, pe baza rapoartelor, MECTS să ia deciziile care se impun. Cu privire la numărul şcolilor închise sau comasate, ministrul a afirmat că numărul acestora va fi făcut public în cursul săptămânii viitoare. “Le-am cerut inspectorilor să nu închidă şcoli dacă nu pot transporta copiii la altă şcoală”, a spus Daniel Funeriu. AGERPRES