Conferinţă internaţională pe tema „Educaţia faţă în faţă cu problematica lumii contemporane”, la Universitatea Piteşti

univ_pitesti.jpgÎn zilele de 8 şi 9 octombrie, Universitatea din Piteşti este pentru a patra oară gazda Conferinţei Internaţionale cu tema Educaţia faţă în faţă cu problematica lumii contemporane. Conferinţa este cunoscută în întreaga lume sub denumirea Education Facing Contemporary World Issues (EDU WORLD) şi este popularizată intens în mediile informatice. Ea are un caracter bienal şi este organizată de către Universitatea Bucureşti, Universitatea de Stat din Piteşti şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Argeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş.

Bunul renume de care se bucură conferinţa este confirmat de gradul de participare la acest eveniment a specialiştilor în educaţie de pretutindeni, în acest an înregistrându-se un adevărat record din acest punct de vedere: 316 participanţi provenind din 13 ţări şi 251 de lucrări.


Se poate considera, de aceea, că din doi în doi ani oraşul nostru devine destinaţia preferată pentru mulţi experţi şi practicieni din domeniul ştiinţelor educaţiei. Spiritul care domină în desfăşurarea lucrărilor este acela al dialogului, al colaborării, al creativităţii şi inovării. Se aşteaptă ca la finalizarea lucrărilor Conferinţei să fie realizată o sinteză a principalelor probleme cu care se confruntă educaţia la acest început de mileniu şi să fie inventariate o serie de soluţii pentru optimizarea practicilor educaţionale din şcoli.


Mulţi dintre participanţi, conform informaţiilor furnizate de prof.univ.dr. Liliana Ezechil, secretar ştiinţific al comitetului ştiinţific – speră ca acest forum al specialiştilor în ştiinţele educaţiei să faciliteze stabilirea unor parteneriate pe termen lung în vederea derulării în viitorul apropiat a unor proiecte educaţionale spre folosul tuturor celor implicaţi, dar – mai ales – în folosul elevilor şi studenţilor care sunt principalii beneficiari ai unor astfel de manifestări.