Bosch intră în şcoli cu “Atelierele Creative Dremel”

logo dremel_mic.jpgÎn data de 23 octombrie 2010, Dremel lansează programul „Atelierele Creative Dremel”, proiect demarat în şcoli şi facultăţi, al cărui scop este promovarea bricolajului în rândul elevilor şi studenţilor din România. Demarat iniţial doar în 2 oraşe – Bucureşti şi Braşov – proiectul „Atelierele Creative Dremel” se doreşte a deveni un program educaţional complex, dezvoltat la nivel naţional şi se adresează şcolilor profesionale, liceelor şi facultaţilor cu profil tehnic.

Proiectul are două etape: „Train the Trainers” (‘’Instruieşte instructorii’’’) şi concursul de bricolaj organizat între şcoli şi facultăţi.

Prin intermediul atelierelor creative practice, Dremel îşi propune familiarizarea elevilor şi studenţilor cu uneltele multifuncţionale Dremel şi stimularea creativităţii şi imaginaţiei participanţilor.

Proiectul Dremel are două etape, iar primul pas, numit “Train the Trainers” (Instruieşte instructorii), presupune instruirea a câte doi profesori din fiecare şcoală şi facultate din program. În cadrul acestui eveniment, profesorii au ocazia să realizeze mai multe teme practice, de la pirogravura unui suport de pahare sau gravură în lumânare, la personalizarea diverselor obiecte, folosind tehnica embosării. Prima etapă se va desfăşura în Braşov (pe 23 octombrie) şi Bucureşti (pe 30 octombrie), fiind invitate să participe în total 59 de centre de învăţământ. Din Bucureşti au fost invitate 22 de şcoli şi 7 facultăţi din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, precum şi 10 facultăţi din cadrul Universităţii Politehnice. Oraşul Braşov a fost invitat să participe cu 15 colegii tehnice şi 5 facultăţi din cadrul Universităţii Transilvania.

A doua etapă a programului “Atelierele Creative Dremel” presupune demararea unui concurs Dremel la nivel naţional. Astfel, cu ajutorul uneltelor Dremel, oferite de firma Robert Bosch, şi sub îndrumarea profesorilor care au participat la prima etapă a proiectului, elevii şi studenţii din centrele de învăţământ participante vor realiza câteva teme propuse de firma Robert Bosch, dând frâu liber imaginaţiei şi creativităţii. Şcoala sau facultatea cu cele mai frumoase lucrări, va fi premiată cu un set complet de unelte şi accesorii Dremel. Alegerea echipei câştigătoare va avea loc în luna decembrie 2010, după ce se vor finaliza toate atelierele creative în şcoli şi universităţi.

Despre Dremel

Dremel este una din mărcile companiei Robert Bosch, fiind dedicat utilizatorilor pasionaţi de proiecte DIY, dar şi profesioniştilor. Uneltele Dremel sunt special create pentru proiecte precum restaurarea automobilelor, prelucrarea lemnului, realizarea modelelor, şi alte hobby-uri creative.

De la invenţia primei unelte multifuncţionale rotative din lume, de către A. J. Dremel, în anul 1932, Dremel a devenit un brand de încredere în această categorie, asigurând unelte pentru o mare varietate de tipuri de utilizatori. Datorită designului şi calităţii, unealta multifuncţională rotativă Dremel a devenit cea mai vândută unealtă multifuncţională din lume, reprezentând angajamentul companiei pentru inovaţie şi calitate. Produsele principale din gama Dremel sunt uneltele multifuncţionale rotative, versatile, care lucrează la viteze înalte şi pot fi folosite cu peste 150 de accesorii sau ataşamente Dremel. Produsele Dremel uşurează munca în cadrul proiectelor detaliate şi extrem de complexe, indiferent dacă sunt proiecte creative sau funcţionale, adresându-se atât utilizatorilor profesionişti, cât şi celor pasionaţi de proiectele DIY.

Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa pagina Dremel.