Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară a Municipiului Timişoara şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală din Cluj – Napoca demarează, începând cu această lună, proiectul intitulat ,,Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” (ID 50679).

Proiectul are ca obiectiv general prevenirea discriminării pe criterii de gen pe piața muncii, în scopul asigurării accesului egal la ocupare și dezvoltare profesională a femeilor și al promovării principiilor incluziunii sociale si ale egalităţii de şanse în zonele Nord-Est, Nord-Vest şi Vest ale ţării.


Proiectul se desfăşoară pe parcursul a trei ani (1 decembrie 2010 – 30 noiembrie 2013) şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Valoarea totală a proiectului este de 15.798.224 RON, din care asistenţă financiară nerambursabilă 14.960.023 RON.


Printre obiectivele specifice se numără: creşterea conştientizării problematicii discriminării pe criterii de gen şi a importanţei promovării principiilor incluziunii sociale şi a egalităţii de şanse; consolidarea principiului accesului egal pentru toţi pe piaţa muncii, cu scopul de a creşte oportunităţile de angajare şi promovare în carieră ale femeilor. De asemenea, se urmăreşte facilitarea accesului egal la ocupare şi promovare în carieră a femeilor activ-ocupate profesional şi a celor care intră sau revin pe piaţa muncii după perioade prelungite de îngrijire şi susţinere a copiilor şi familiei.


Prin activităţile adresate în principal femeilor, acestea vor beneficia de asistenţa optimă prin informaţii special destinate lor (ghid de bune practici, website, pliante, emisiuni radio şi emisiuni TV – cu prezentarea unor poveşti de succes) şi acţiuni specifice (crearea unui centru de dezvoltare şi formare profesională pentru femei, cursuri de formare profesională, de dezvoltare personală pentru carieră, cursuri de reconciliere a vieţii de familie cu cea profesională, cursuri privind diminuarea stereotipurilor de gen, destinate femeilor, operatorilor mass-media şi reprezentanţilor autorităţilor locale etc.).

Conferinţa de lansare a proiectului va avea loc pe 20 ianuarie 2011, de la ora 10.00, in Sala de Conferinţe ,,Ferdinand” a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

,br>Persoane de contact:


Prof. univ. dr. Maria Nicoleta TURLIUC

Manager proiect

Tel. 0723072870/ e-mail: turliuc@uaic.ro

Lect. univ. dr. Daniela MUNTELE

Asistent manager

e-mail: danielamuntele@gmail.com