Traian Băsescu: ”În învăţământul universitar s-au format baroni ai educaţiei, iar multe universităţi de stat sunt transformate în fabrici de diplome”

basescu_2008.jpgPreşedintele Traian Băsescu a susţinut marţi, în cadrul unei declaraţii de presă, că în ultimii zece ani în învăţământul universitar “s-au format adevăraţi baroni ai educaţiei”, iar multe din universităţile de stat s-ar fi transformat “în fabrici de diplome”.


“Multe din universităţile de stat s-au transformat în fabrici de diplome, prin încărcarea mult peste capacitate cu studenţi ai universităţilor, ceea ce a generat o adevărată depreciere a calităţii de diplomat, de deţinător al unei diplome”, a afirmat şeful statului.

Potrivit preşedintelui Băsescu, multe din universităţile de stat nu ar mai avea ca obiectiv calitatea specialiştilor pe care îi pregătesc, “ci cantitatea, spre buna retribuire a rectorilor, decanilor şi a altor categorii importante ale clanurilor universitare”. Preşedintele a mai spus că a observat teama de schimbare, exploatată, în opinia sa, de beneficiarii sistemului “în care statul plătea, dar nimeni nu răspundea”.


“Mă refer la cei din învăţământul de stat, pentru că, sub masca autonomiei universitare, multe universităţi de stat considerau că sunt libere să facă ce vor în interesul rectorilor şi a grupului din jurul acestora sau, mai nou, al directorilor, care sunt mai mari decât rectorii”, a continuat preşedintele. De asemenea, şeful statului a susţinut că mai ales în învăţământul universitar în ultimii zece ani “s-au format adevăraţi baroni ai educaţiei”, iar vehemenţa acestora împotriva noii Legi a educaţiei “pleacă din teama că îşi vor pierde privilegiile nemeritate pe care le-au dobândit ca urmare a Legii Marga”. AGERPRES