Jumătate dintre candidaţii la suplinire din Gorj au obţinut note sub 5.00

examen titularizare.jpgNumărul candidaţilor care au susţinut examenul de suplinire şi au obţinut note care le permit promovarea este unul destul de mic, având în vedere numărul total al participanţilor, înscrişi la examen, a declarat luni, directorul Grupului Şcolar “Ion Mincu” din Târgu-Jiu, Dorina Popescu.

Potrivit directorului unităţii şcolare în cadrul căreia a funcţionat centrul de examinare, din totalul celor 239 de înscrişi la examenul de suplinire, 55 au absentat, iar, din cei 184 prezenţi în ziua examenului, 43 s-au retras. Una dintre lucrările acceptate la corectură a fost anulată după ce profesorii evaluatori au constatat că numele candidatului fusese scris în interiorul lucrării.

“Din cele 140 de lucrări corectate, 73 au fost notate cu note între 1,00 şi 5,00, alte 49 cu note între 5,00 şi 7,00, iar cu note peste 7,00 au fost notate 18 lucrări. Cea mai mare notă a fost de 9,40 şi a fost obţinută la educaţie civică, iar la limba engleză, acolo unde a fost cea mai mare concurenţă, 30 din totalul celor 32 de lucrări au primit note sub 5,00”, a spus Dorina Popescu.

În total, pentru examenul de suplinire au fost scoase la concurs 26 de posturi cu catedră întreagă şi aproximativ 70 cu o jumătate de catedră. Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţiile luni şi marţi până la ora 17,00, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 11 august. AGERPRES