Valentin Cuibus: “În învăţământul românesc este nevoie de şcoli profesionale şi de şcoli de maiştri”

cuibus_valentin.jpgŞeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, spune că în învăţământul românesc este nevoie de şcoli profesionale cu durata de pregătire de doi sau trei ani şi de şcoli de maiştri după terminarea clasei a VIII-a, iar pentru elevii din unităţile din mediul rural, clasele profesionale adaptate pe profile specifice reprezintă o soluţie în pregătirea lor eficientă pentru meserie şi viaţă.

“Am vizitat 198 de şcoli din judeţ într-o lună şi jumătate şi situaţia nu este deloc cea pe care ne-am dori-o. Evident, copiii din mediul rural nu au aceleaşi şanse cu cei din şcolile din municipiul Cluj-Napoca. Trebuie să găsim o alternativă pentru aceşti copii şi o şansă o reprezintă clasele profesionale adaptate pe anumite profile specifice”, a afirmat Valentin Cuibus la reuniunea de lucru a Comisiei de Dialog Social cu tema “Învăţământul tehnic şi profesional din România – prezent şi perspective”, care s-a desfăşurat, luni seara, la Prefectura Cluj, în prezenţa ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Valentin Cuibus a explicat, în context, că la nivelul judeţului s-a încercat identificarea situaţiei reale, constatându-se că sunt multe şcoli în care practica elevilor se face în condiţii total necorespunzătoare pe partea tehnică.

“Orele de practică nu se desfăşoară aşa precum ar trebui. Nici dotările nu sunt cele corespunzătoare şi avem şi profile care nu mai sunt cele dorite pe piaţa muncii. Pentru a avea o variantă finală pe acest domeniu, Inspectoratul Şcolar a organizat mai multe întâlniri cu directorii din învăţământul tehnic, apoi cu oamenii de afaceri. O a treia întâlnire de lucru a fost cu asociaţiile de părinţi. Printre problemele identificate de noi se numără dotările din domeniul tehnic, care sunt total necorespunzătoare. A mai rămas ceva din vechile dotări din programele Phare, dar şi acelea sunt depăşite, din anii 2002-2004. De asemenea, din discuţiile cu oamenii de afaceri am identificat necesitatea unor facilităţi pentru angajatori”, a explicat inspectorul şef.
Potrivit acestuia, practica este singura soluţie pentru a învăţa bine o meserie. Valentin Cuibus susţine că este nevoie ca inspectoratul să semneze un precontract pentru practica elevilor şi un altul pentru angajarea lor după absolvire. Şi din punct de vedere legislativ trebuie găsită o soluţie pentru a modifica sistemul de practică actual. AGERPRES